Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea pe regiuni: cald până la sfârşitul săptămânii, ploi şi lapoviţă de săptămâna viitoare

Publicat in Adevarul, luni 4 martie 2013 ·

Săptămâna aceasta vremea se va menţine în general frumoasă, urmând ca începutul săptămânii viitoare să fie marcat de o scădere accentuată a temperaturilor, însoţită de ploi şi izolat lapoviţă şi ninsoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru următoarele două săptămâni (intervalul 4 – 17 martie). Vremea se va menţine frumoasă în această săptămână, cu temperaturi care vor atinge şi 16 grade Celsius, urmând ca de săptămâna viitoare valorile medii ale temperaturilor să nu depăşeacă 6 grade. Vremea se va răci în toată ţara începând de marţi, 12 martie, urmând ca ziua de miercuri a săptămânii viitoare să apară condiţii de lapoviţă şi precipitaţii mixte pe tot cuprinsul ţării. Vremea se va îndrepta spre sfârşitul săptămânii viitoare.

BANAT

În prima săptămână, temperaturile maxime vor creşte, de la valori de 10 grade înregistrate în primele două zile ale intervalului, la valori de 16 grade în weekend. La începutul săptămânii viitoare vremea se va răci, astfel că valorile termice nu vor depăşi în medie 6 grade Celsius, dar îşi vor reveni spre sfârşitul intervalului.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade Celsius în prima parte a intervalului, urmând ca de săptămâna viitoare acestea să se apropie de 0 grade Celsius.

Începând de joi, în Banat va ploua slab, iar la începutul săptămânii viitoare cantităţile de ploaie vor fi moderate.

CRIŞANA

În prima săptămână, maximele termice vor creşte de la valori de 10 grade până la valori de 14 grade Celsius în weekend. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată, ajungând şi la 3 grade Celsius, dar vor creşte uşor la sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 4 grade până la începutul săptămânii viitoare, urmân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 23 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 57 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 29 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 25 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°