Vineri, 1 martie, la ora 8.00, cei doi fălticeneni, Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru, au pornit pe jos, într-o călătorie de 4.000 de kilometri până în Tarifa, Gibraltar. După primele patru zile, cei doi temerari se simt bine, s-au adaptat cu bine la traseu, având până acum parte de schimbări ale vremii în fiecare zi. Dacă vineri a fost frumos, sâmbătă, în a doua zi, cei doi au avut parte de câţiva fulgi de nea, duminică, la urcarea pe Mestecăniş, a fost vânt destul de puternic, iar luni a fost din nou o zi cu vreme bună. Ei speră că, după ce vor trece Pasul Tihuţa, temperaturile să mai crească şi să nu aibă parte de ninsoare şi viscol.
„În prima zi totul a decurs foarte bine. Am plecat de la Colegiul Tehnic
Oameni de bine i-au sprijinit pe temerari, fiecare cu ce-a putut
Cei doi fălticeneni au dormit în primele două seri la rude, la Gura Humorului şi la Câmpulung Moldovenesc, iar duminică seara au poposit la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Luni, primul popas l-au făcut la Poiana Stampei, unde primarul Viluţ Mezdrea i-a aşteptat cu mâncăruri tradiţionale bucovinene. Seara de luni a fost petrecută la Tihuţa, unde Asociaţia “Tăşuleasa Social” le-a oferit celor doi fălticeneni cazare şi o masă caldă. Astăzi, cei doi temerari vor ajunge în Bistriţa, unde se vor caza la nişte priete