Preot loan ŞTEFĂNESCU
CEA MAI ARZĂTOARE DORINŢĂ A OMULUI ÎN VIAŢA ACEASTA PĂMÂNTEASCĂ ESTE FERICIREA. Toată energia omenească se consumă pentru a ajunge la această ţintă.
Dar, dacă ar fi să facem un sondaj între semenii noştri asupra modului cum înţeleg ei fericirea, răspunsurile ar fi destul de multe şi variate.
Unii zic că fericirea înseamnă bogăţie şi fac zi din noapte, adună bani peste bani, pentru ca în finalul vieţii să-şi dea seama că nu le folosesc la nimic, că şi-au cheltuit viaţa în robia patimei de a aduna, lăsând în urma lor un “măr al discordiei” pentru copii.
Altul identifică fericirea cu plăcerile! Dacă are mijloacele de a-şi procura plăcerile dorite, destul de repede va ajunge la un dezgust înspăimântător şi nu va mai fi în stare să guste din adevăratele plăceri ale vieţii. Iar dacă nu are suficiente mijloace de a coborî în murdăria morală a plăcerilor, va avea mereu ceva de zis la adresa cerului, care n-a vrut să-i asigure “fericirea”.
Existenţa unui asemenea om devine satanică.
Mulţi spun că fericirea înseamnă “mărire lumească”. Ea creşte în măsura în care creşte numărul oamenilor care îi aplaudă şi ascultă de ei. Pe un astfel de drum umblă, azi, un număr mare de şarlatani, care fac tot ce pot să îndepărteze oamenii cinstiţi din calea lor.
Aceştia se cred singurii care pot aduce un real folos societăţii şi încearcă să convingă că, odată cu urcarea lor pe scara socială, creşte nu propria lor fericire, ci răspunderea în faţa propriei lor conştiinţe, care nu-i lasă să doarmă odihniţi.
Omenirea a încercat în decursul vremii toate aceste drumuri şi încă multe altele, despre care a crezut că-i asigură fericirea; dar când se credea mai aproape de ţintă, s-a trezit în faţa unui zid imposibil de trecut; un zid care îi închidea calea.
Oare au auzit acei oameni bătători de drumuri greşite, de cuvântul Mântu