Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost identificat adolescentul care a înjunghiat un elev al Liceului Metalurgic

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 5 martie 2013 ·

*Albert Bahrim, în vârstă de 16 ani, din Tulcea, a recunoscut faptul că l-a înjunghiat pe Alexandru, elevul de 19 de ani

Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 16.00, la Colegiul Tehnic Henri Coandă (Liceul Metalurgic) din municipiul Tulcea. Pe terenul de sport se afla un grup de 12 tineri (romi), care jucau fotbal. Lângă teren se afla Alexandru, elev la seral, care aștepta să intre la ore. Tinerii din teren au dat mingea spre Alexandru, i-au cerut să le-o dea înapoi, dar au fost nemuțumiți de faptul că acesta a șutat prea tare. Au început scandalul, iar unul dintre fotbaliști a venit spre Alexandru și a început bătaia. L-au pus la pământ, iar la un moment dat un băiat a scos cuțitul și l-a înjunghiat în spate.Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea și transportată la Unitatea de Primire Urgențe, acolo unde a primit îngrijirile medicale necesare.

În acest weekend, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat autorul acestei fapte. Albert Bahrim, de 16 ani, a recunoscut faptul că l-a agresat pe Alexandru.

„Minorul este cercetat pentru săvârșirea infracțiu­nilor de loviri sau alte violențe (art. 180 din codul penal) și port ilegal de cuțit (art.2 pct.1 din Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice)“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.

*Albert Bahrim, în vârstă de 16 ani, din Tulcea, a recunoscut faptul că l-a înjunghiat pe Alexandru, elevul de 19 de ani

Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 16.00, la Colegiul Tehnic Henri Coandă (Liceul Metalurgic) din municipiul Tulcea. Pe terenul de sport se afla un grup de 12 tineri (romi), care jucau fotbal. Lângă teren se afla Alexandru, elev la seral, care aștepta

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 37 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 33 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 11 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 33 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°