Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Cel mai eficient somnifer natural: exerciţiul fizic. Cu cât stai mai mult pe scaun, cu atât dormi mai prost

Publicat in Adevarul, marți 5 martie 2013 ·

Nu este de mirare că oboseala fizică ne face să adormim mai uşor. Specialiştii spun însă că intensitatea cu care facem mişcare influenţează într-o foarte mare măsură şi calitatea somnului.

Persoanele care se autocataloghează drept active din punct de vedere fizic susţin că dorm mai bine decât cele care recunosc că sunt sedentare, arată un studiu realizat de Fundaţia Naţionanlă a Somnului (National Sleep Foundation – NSF) din SUA.

„Oamenii care spun că adorm repede şi că au un somn odihnitor fac şi mai mult sport decât cei care se plâng de insomnii. Ştim că viaţa omului modern este foarte ocupată. Ştim, de asemenea, că omul modern tinde să doarmă mai puţin şi mai prost şi să facă tot mai puţină mişcare“, precizează prof. dr. Matthew Buman, asistent universitar la catedra de Exerciţii fizice şi wellness de la Universitatea de Stat din Arizona.

Studiul NSF a demonstrat că persoanele care fac sport la intensitate maximă dorm cel mai bine, astfel că doar 17% din ei au, totuşi, probleme cu starea de oboseală şi de somnolenţă în timpul zilei. La polul opus, mai mult de jumătate din sedentari se plâng că nu pot adormi noaptea şi, atunci când adorm, au un somn neodihnitor şi, de aceea, sunt somnolenţi în timpul zilei.

„Totuşi, chiar şi un nivel redus de mişcare poate fi mai bun decât deloc pentru calitatea somnului. De altfel, dacă te încadrezi în categoria celor inactivi, poate fi suficient să incluzi în programul tău zilnic o plimbare de 10 minute“, recomandă Max Hirshkowitz, coordonatorul studiului.

Deşi până acum recomandările privind momentul din zi dedicat activităţii fizice erau „Să nu faceţi mişcare seara, înainte de culcare“, specialiştii NSF susţin că „dacă reuşiţi să includeţi un program intensiv de exerciţii fizice în program măcar cu o oră înainte de culcare este ideal“.

Mişcarea şi calitatea somnului | Create infographics @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 14 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 45 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 37 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 37 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°