Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul, mai aproape de români cu Antena 3. Politicieni, artiști, dar și oameni simpli au luat parte la ”Seara marilor valori”

Publicat in Antena 3, marți 5 martie 2013 ·

A fost seara marilor valori la Teatrul Nottara. Dragoste, prietenie, speranță și libertate. Sub semnul lor, Catrinel Dumitrescu a urcat pe scenă în piesa ”Doamna și specialistu'”. S-a simțit din nou puternică după pierderea partenerului de viață și de scenă, Emil Hossu.

În "Doamna și specialistu'", un spectacol de teatru de comedie pe care Emil Hossu l-a îndrăgit, Catrinel Dumitrescu a jucat cu pasiune alături de Carmen Trocan. Este un spectacol la care Catrinel Dumitrescu lucra în momentul în care Emil Hossu a murit. Un spectacol în care se vorbește foarte mult despre libertate.

Emil Hossu a fost unul dintre cei mai mari actori ai ţării și unul dintre protestatarii din Piaţa Universităţii, unde a vorbit României despre libertate, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață.

Antena 3 a inițiat o campanie națională numită ”Seara marilor valori” și a reușit să aducă teatrul aproape de români, adunând laolaltă artiști, actori, politicieni, dar și oameni simpli.

”A început de la invitarea mea la teatru de către Catrinel Dumitrescu și am fost impresionat de ceea ce am văzut. Și atunci când ai o mare bucurie, te gândești să o împarți cu alții”, a justificat Mihai Gâdea organizarea evenimentului.

Doi dintre liderii USL, Crin Antonescu și Daniel Constantin, au lăudat ”inițiativa extraordinară a Antenei 3”. ”Este un gest extraordinar pe care îl face Antena 3 și cred că avem nevoie cu toții și de un moment în care să ne întoarcem la cultură. Cultura, până la urmă, stă la baza dezvoltării României moderne”, a spus Daniel Constantin.

Crin Antonescu: Este o inițiativă extraordinară, e una dintre inițiativele superbe ale Antenei 3.

Mircea Diaconu: Foarte bine că ne luați în seamă, că observați că teatrul românesc are valoare, exportabilă chiar, competitivă pe plan european. Ne bucurăm foarte mult că

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 50 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 32 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 32 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°