Procurorii DIICOT se apropie tot mai mult de tablourile furate din Olanda. Marţi, anchetatorii au găsit geanta în care au fost ascunse picturile. Valiza era îngropată în curtea unei case din Carcaliu, unde au avut loc din nou percheziţii.
Geanta în care au fost ţinute tablourile furate din Olanda a fost găsită de către procurorii DIICOT îngropată în curtea unei case din localitatea Carcaliu, din care este Radu Dogaru, unul din suspecţi.
Aceasta era îngropată în pământ, era goală, iar pe ea era scris numele lui Radu Dogaru, informează România TV.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins marţi în localitatea Măcin, judeţul Tulcea, unde fac percheziţii la casa tinerei arestate în Olanda şi la alte locuinţe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. În Măcin au domiciliul Alexandru Bitu şi Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului de tablouri, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin, au precizat sursele citate.
Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.
Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.