Dacă am vândut petrolul, ce mai, nu mai contează că vindem și alte societăți strategice. Am vândut atâtea din avuția națională, una în plus, nu mai contează. Precedentul a fost creat. La noi, când „motoarele nu mai produc”, de unde bani să putem exploata uriașul bazin petrolier din Marea Neagră, pe care l-am (re)câștigat din ghearele Ucrainei. Noroc cu OMV Group, care este obligat, prin contract, să reinvestească în România. Și, un și mai mare noroc avem că, profitul atins de OMV, lucrând cu petrolul românesc, a atins un maxim istoric. Chestia cu profitul nemaipomenit, este o lecție pentru noi. Cum adică, România, o putere petrolieră în Europa, ce în anii interbelici scotea 14 milioane tone țiței anual, primește lecții? Cum adică, o țară ce-și fabrica singură utilajele de exploatarea zăcămintelor, sapele de foraj la Ploiești și schelele petroliere, tocmai acolo unde odinioară am confecționat piesele pentru Turnul Eifel, la Reșița? Cum adică, nouă ne dau lecții austriecii, când noi am fabricat și cisternele la ASTRA? Am ajuns atât de jos, atât de rău, cum a fost posibil? Noi ne-am eliberat și redresat, singuri, de sub exploatarea sovromurilor! Îmi aduc aminte că ziarele vremii relatau cu majuscule, cum societățile petroliere importante, făceau coadă la Ploiești să cumpere sape de foraj. Aceasta a fost istoria sumbră a petrolului românesc.

Telefoanele, cu câțiva ani în urmă, le-au cumpărat Grecia. Dacă pentru alte orașe, faptul s-ar putea înscrie în categoria evenimentelor diverse, pentru Arad, nici vorbă. Aradul, în 1936 a fost primul oraș din provincie ce-și inaugura rețeaua telefonică automată. De atunci ne-am ales cu canalele de cabluri, pe care nu le putem folosi astăzi, probabil din cauza că „Telefoanele” nu mai sunt ale noastre. În București, Palatul Telefoanelor, a fost și a rămas o legendă.

Dacă vândurăm petrolul și telefoanele, domenii strate