In China are loc sesiunea anuală a Adunării Naţionale Populare care urmează să aprobe noua direcţie a ţării numită de Partidul Comunist Chinez la cel de-al 18-a congres al său ţinut în noiembrie anul trecut. De reţinut în acest context discursul de adio al primului ministru Wen Jiabao care s-a aflat practic la putere timp de zece ani, precum şi faptul că autorităţile chineze vor să mărească bugetul alocat apărării. In China începe o nouă pagină de istorie, pe fond de continuitate dar şi de schimbări, într-o dialectică tipic asiatică. "Era Wen Jiabao" se termină, şi probabil că unii lideri internaţionali îl vor regreta pe acest om care a încarnat, timp de zece ani, faţa aşa-zis "liberală" a regimului. Deşi, în spiritul aceleiaşi dialectici speciale, el a evitat şantierul reformelor politice. Marea specialitate a chinezilor este însă şi aceasta, de a proceda la înlocuirea unui lider care, după zece ani de exercitare a puterii, rămîne o personalitate misterioasă, cu un altul, viitorul prim ministru Li Keqiang, despre care nu se ştie, tot aşa, mai nimic esenţial. Odată cu plecarea lui Wen Jiabao pleacă şi preşedintele Hu Jintao şi începe era preşedintelui nou numit, Xi Jimping... Pentru unii observatori aceste numiri şi schimbări ţin de teatrul de umbre chinezesc. Totul se face în culise, în virtutea unor reguli obscure adoptate de elita comunistă a ţării care a decis de fapt să evite apariţia unui nou Mao, şi a limitat astfel durata de exercitare a funcţiilor. Toate aceste manevre, chiar dacă duc şi la promovarea unei noi generaţii, au însă ca principal obiectiv conservarea sistemului. Filozofia acestor lideri este marcată de refuzul schimbărilor bruşte. Ei au oroare de mişcări revoluţionare sau de unde de şoc sociale, detestă modelul adoptat de ruşi după căderea comunismului şi evită concomitent, prin mii de piruete verbale şi doctrinare, modelul democraţiei occidental