România nu va solicita statelor europene un vot pentru aderarea la Schengen, la reuniunea Consiliului Justiţie Afaceri Interne (JAI) de la sfârşitul acestei săptămâni.
„Probabil că Olanda ar vota alături de Germania. Nu se pune problema să mai cerem vot, sunt convins că Germania, de obicei, nu rămâne singură când se pune problema de vot, că totuşi e una dintre ţările-lider ale UE, iar pentru România nu se schimbă nimic dacă e un singur vot împotrivă sau sunt trei ori cinci“, a motivat, ieri, la B1TV, premierului Victor Ponta. Precizările au venit după discuţiile cu Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni.
Mai mult, premierul Victor Ponta nu va solicita un nou termen pentru finalizarea acestui proces. „Nu mai luăm în calcul un termen, pentru că este vorba, în final, de lucruri care nu depind de România“, a anunţat premierul. Astfel, România se vede în situaţia ca termenul de aderare la Schengen să fie prelungit la nesfârşit. În cazul în care premierul nu-şi va schimba poziţia, iar România nu va solicita o altă dată în cadrul JAI, discuţiile se vor întoarce în Consiliul European.
Preşedintele nu a oferit mai multe detalii despre discuţiile pe această temă, rezumându-se la un comunicat sec. „În cadrul consultărilor s-au discutat teme de politică externă, precum şi mandatele României pentru şedinţa Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) din data de 6 martie a.c. şi pentru Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 7 - 8 martie a.c.“, se menţionează în comunicat. La întrevederea de ieri, desfăşurată la Cotroceni, au mai luat parte ministrul de Interne, Radu Stroe, şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.