Avem un preşedinte care vorbeşte mult, un premier care cuvântează şi mai mult şi un şef al Senatului capabil să croşeteze retoric, ore în şir. Cu acelaşi aer, de fini cunoscători ai problemelor, se exprimă asupra marii politicii de stat şi asupra bucătăriei de partid, amestecând, ca la extragerea 6 din 49, Schengenul, Constituţia, Justiţia, disponibilizările, regionalizarea, cu serviciile secrete, carnea de cal, Elena Udrea, maşina de serviciu, peripeţiile cu avionul, trădătorii de ţară, gazonul de pe Naţional Arena şi panseurile personale despre lume şi viaţă. Rar trece o zi fără ca vreunul dintre ei să nu glăsuiască pe vreo antenă sau pe toate, însoţiţi de malaxorul echipelor de comentatori fideli.

Şi, de parcă atâta logoree nu ar fi fost de-ajuns, mai vorbesc şi mamele unora dintre ei, dna Cornelia Naum, mama premierului, mărturisind cât şi-a bătut la cap fiul, ca să încheie alianţa cu PNL. Urmând exemplul primilor oameni în stat, şi alţi oficiali îşi dau drumul la gură. Întâiul diplomat al ţării delirează prin bătătura Schengen, ministrul de Interne se răţoieşte la Germania, iar cel al Economiei, cu genă lirică, face analiză psihologică pe preşedinte, un biet "suflet chinuit". Astfel, politica autohtonă contemporană, repetentă la o samă de capitole, excelează la unul singur: la oralitate.

Şi ce rămâne în istorie, după atâta vorbă? Vreo maximă, vreo cugetare profundă, vreo butadă măcar? Folclorul a reţinut doar invective, epitete şi hăhăieli, reducând, aşadar, la esenţă personajele şi cuvântările lor. Ar putea consuma oxigenul pentru o cauză, dar politicienii noştri arareori articulează discursuri de sine stătătoare în jurul unei idei, preferând să-şi dea replici unul altuia. Zice Victor Ponta ceva de dimineaţă, Traian Băsescu reacţionează pe seară, iar, în studiouri, vine să-l combată Crin Antonescu şi, iarăşi, Ponta, care, ca orice prim-ministru î