Trăim cu impresia că politica românească e caracterizată printr-un haos total. Nimic mai fals. Este doar un haos controlat. Poltica românească este atât de previzibilă încât nici amuzantă nu mai e. Cazul Schengen ilustrează perfect cutuma asta. Toate partidele politice susțin ideea, dar atunci când dau de greu și europenii ne arată degetul dintre index și inelar spun toți nonșalant că și-așa n-aveam nevoie. Că respectiva facilitate, în cazul de față Schengen, dar putem insera aici orice, e de fapt un bonus. Că doar ne-am descurcat până acum și fără Schengen. Bine, dacă până la urmă ne dau ceva, dar mai puțin decât așteptam, suntem iarăși supărați. Păi cum să ne dea doar 40 de miliarde de euro? Firește că, până acum, când mai aveau puțin și ne alergau cu valiza ca știți voi cine, am cheltuit toate miliardele de la UE și acum suntem supărați că au mai închis din robinet. Nu contează că n-am fost în stare să accesăm miliardele alea. Important e dacă ne dau să ne dea la fel, după aia să zică lumea că n-avem? E ca-n bancul ăla cu Rabi. Altfel vorbești cu 1000 de dolari în buzunar, chiar dacă nu-i cheltui.

Să spui că Schengen-ul nu ne mai interesează că până acum ne-am descurcat și fără nu e doar o formă de ipocrizie, ci denotă tembelism. Susținem direct sau indirect o formă de impotență pe care nu poți s-o vindeci cu toate prafurile chinezești din lume, alifii, pastile, operații de mărire. Afirmațiile notabilităților din fruntea guvernului trebuie interpretate, de fapt, așa: nu ne interesează pentru că suntem incompetenți și incapabili să ne facem datoria. Dacă am fi avut promisiunea că intrăm în Schengen ne-ar fi interesat. Imaginați-vă un șomer care are șansa să muncească pe bani serioși. Numai că șomerul nostru e oaie cu șorici, leneș, dă rasol, astfel încât a doua oară nu-l mai cheamă nimeni. Iar apoi vine și zice: nu mă interesa job-ul cu pricina. Până acum