Patriotismul, aşa cum bine s-a spus, trebuie să însemne tăcere şi eficienţă. Vorbele multe, discursurile inflamante sau retorica găunoasă nu au dus niciodată la eficienţă, ci doar la o gargară politicianistă, de care românii sunt sătui până peste cap. Fireşte, patriotismul trebuie să însemne şi obiective clare, care să fie urmărite cu responsabilitate şi luciditate. De Transilvania, atât ca spaţiu multietnic sau ca „locomotivă (electrică?) economică” a ţării, cât şi ca „barometru electoral”, nu are cum să ţină seama nici un partid care vrea să câştige alegerile în România. Mi-e teamă, şi în condiţiile anului 2013, ca nu cumva să ajungem, din nou, la o înflorire a discursului naţionalist, de toate soiurile. Dar, cum România nu duce lipsă de programe, multe dintre ele rămânând doar pe hârtie, nu puţini sunt aceia care se întreabă, în continuare, dacă „rezolvarea” adevăratelor probleme ale Ardealului şi ale ţării totodată nu cumva se evaporă în zona discursurilor politice. Deoarece nu trebuie să fii mare analist politic sau economic, spre exemplu, pentru a-ţi da seama că HarCov-ul chiar este o „enclavă” maghiară în România (cu interogaţia dacă, într-adevăr, această „enclavă” pune la modul real în pericol integritatea statului român). Însă, pentru lipsa de autoritate a statului român, nu numai în această zonă, nu cred că sunt de vină nici maghiarii şi nici alte categorii de oameni ai muncii, ci însuşi statul român, reprezentat de partidele şi guvernele care s-au succedat la putere din 1990 încoace. O altă „dilemă” ar fi, cred, şi cea mai importantă: sunt, într-adevăr, posibilele „enclavizări” şi „controluri economice maghiare” adevăratele probleme ale Transilvaniei sau cele care ţin de dezvoltare economică şi socială, infrastructură, modul de creare a bugetelor ş.a.? În mare parte, cu excepţiile de rigoare, înclin să cred, problemele maghiarilor şi ale românilor din