Dacă anul trecut zona de Nord a Bucureştiului era în medie cu 15% mai scumpă faţă de Sud, acum chiriile minime percepute pentru spaţii de birouri sunt mai mici în medie cu 1 euro/mp/lună, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Esop.
„În 2012 şi în primele două luni din 2013 chiriile s-au menţinut în general la un nivel similar anului 2011, cu uşoare ajustări de 5-10% la nivelul unui număr restrâns de proiecte sau zone. În zona de Nord-Pipera, de exemplu, datorită stocului mare de spaţii disponibile la închiriere, flexibilitatea proprietarilor la negocierea condiţiilor comerciale a fost mai mare”, declară Alexandru Petrescu, manager al companiei ESOP Consulting/CORFAC International.
În topul chiriilor pentru spaţii de birouri, pe primul loc, la egalitate, se află zonele Ultracentral (10-18 euro/mp/lună) şi Centru-Nord (10-18 euro/mp/lună), pe locul doi se află Vestul (8-15 euro/mp/lună), pe locul trei Estul (7-13 euro/mp/lună), pe locul patru Sudul (7-12 euro/mp/lună) şi pe ultimul loc zona Nord periferie (6-11 euro/mp/lună).
Diferenţa de chirie între spaţiile de categorie A şi cele de categoria C, situate în aceeaşi zonă poate să fie şi de 70%.
În cazul vilelor, pe primul loc se află tot la egalitate Centru–Nord şi Ultracentral, marja chiriilor situându-se între 11 şi 13 euro/mp/lună. În comparaţie cu anul trecut s-a înregistrat o foarte uşoară scădere a chiriilor din zona ultracentrală (cu 3%). Şi pe segmentul vilelor cele mai ieftine spaţii de birouri se găsesc în zona Nord-periferie, cu o minimă a pieţei de 6 euro/mp/lună.
Stocul de birouri
La începutul lui 2013, se înregistrează o creştere a volumului de spaţii cu un nivel al chiriei sub 11 euro/mp/lună, atât în segmentul centrelor de afaceri, cât şi al vilelor.
Astfel, 42% din stocul total de spaţii în clădiri de birouri