Valoarea creanţelor înscrise de creditorii constructorului Romstrade în tabelul preliminar se ridică la 3,37 miliarde lei (772 milioane euro, la cursul de marţi), admisă fiind suma de 2,9 miliarde lei (665 milioane euro), din care 1,66 miliarde lei (380 milioane euro ) sunt creanţe sub condiţie. Nelu Iordache
Cei mai mari creditori ai companiei de construcţii controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, conform sumelor admise, sunt BCR (303,49 milioane lei), Astra Asigurări (235,8 milioane lei) şi EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR). Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura prevăzută de lege. Lunea viitoare va avea loc prima adunare a creditorilor, unde vor fi prezentate măsurile luate de către administratorul judiciar CITR, precum şi cauzele care au generat starea de insolvenţă. Termenul de soluţionare a eventualelor contestaţii la Tabelul preliminar al creditorilor a fost stabilit de către instanţă la 4 aprilie, potrivit sursei citate.
Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovenţă a Romstrade la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iaşi şi a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania. Instanţa a decis şi intrarea în insolvenţă a unei alte firme controlate de Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres (fosta Direct Aero Services), administratorul judiciar provizoriu fiind tot Casa de Insolvenţă Transilvania. Cererea de intrare în insolvenţă a firmei specializate în servicii de taxi aerian a fost formulată de DHL Internaţional România. Proprietarul Romstrade se află în arest preventiv din decembrie. El a fost arestat într-un dosar în care procurorii anticorupţie îl acuză de faptul că, în