Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hugo Chavez, eroul poporului şi duşmanul americanilor

Publicat in Adevarul, miercuri 6 martie 2013 ·

Hugo Chavez a murit marţi noapte, după un lung şir de chinuri provocate de cancer. Liderul Venezuelei a fost cunoscut pentru temperamentul său vulcanic şi a reprezentat o figură controversată în ţara sa, câştigând simpatia poporului prin reformele sociale, dar şi antipatia adversarilor săi.

Hugo Chavez s-a născut în anul 1954, în Sabaneta. Deşi părinţii săi erau profesori, el a ales o altă carieră: cea de militar.

A fost un prieten apropiat al lui Fidel Castro şi s-a distins prima dată pe scena politică în 1992, când a condus o lovitură de stat care a eşuat în cele din urmă. A petrecut doi ani la închisoare, iar apoi a făcut tranziţia de la soldat la politician.

În 1998, Chavez a profitat de un val de nemulţumire faţă de liderii politici de atunci şi a promis reforme sociale revoluţionare. Ulterior, a câştigat numeroase alegeri şi referendumuri şi a reuşit modificarea Constituţiei în urma unui referendum, pentru a permite un număr nelimitat de mandate la preşedinţie.

Chavez a fost cunoscut pentru antiamericanismul său, unul dintre cei vizaţi de atacurile sale fiind fostul preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush pe care l-a numit „Domnul Pericol“, pe motiv că „luptă împotriva terorismului cu terorism“.

Guvernul său a implementat o serie de programme sociale, inclusiv asigurarea de servicii medicale şi educaţie pentru toţi cetăţenii, însă rata şomajului este crescută, iar sărăcia este răspândită la nivelul întregii ţări, în ciuda rezervelor de petrol bogate ale ţării.

In octombrie 2012, Hugo Chavez a câştigat al patrulea mandat la preşedinţie, în ciuda faptului că apăruseră o mulţime de zvonuri referitoare la starea sa precară de sănătate.

În 2011, a suferit două operaţii în Cuba, urmate de şedinţe de chimioterapie şi radioterapie menite să învingă cancerul. Deşi a fost declarat vindecat, cancerul a revenit, iar ult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 57 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 13 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°