Scris de Leo Sfara - Chişineu Criş. Lucrurile s-au clare. Europa Alba Iulia şi-a mutat sediul la Chişineu Criş şi va evolua, până la vară, sub acelaşi nume. Echipa a fost cedată de acţionari către Karoly Gomboş, finanţatorul celor de la Crişul Ch. Criş.
La vară, numele echipei se va schimba şi va purta denumirea oraşului de pe Crişul Alb. Actele s-au semnat la notar în cursul dimineţii de azi, iar mâine se va merge cu dosarul la FRF.
„Am semnat actele cu cei de la Europa Alba Iulia. Am mutat echipa la Chişineu Criş. Vom avea meciuri de liga a III-a aici. Să ştiţi că am preluat echipa cu titlu gratuit, reiese şi din actele notariale. Nu a fost vorba de bani, se poate dovedi prin acte. Cineva le-a spus celor de la Alba Iulia că suntem interesaţi să preluăm o echipă de liga a III-a, iar cum dânşii nu mai erau dispuşi să continue, au considerat că mai bine scapă de alte cheltuieli. Nu uitaţi că fotbaliştii îşi depuneau memorii, deci se adunau şi alte cheltuieli. Noi suntem bucuroşi de această tranzacţie, miercuri oficializăm totul, la Federaţie, iar sâmbătă evoluăm în prima etapă a returului, la Satu Mare, contra Olimpiei” – ne-a declarat Karoly Gomboş, patronul echipei.
Doua meciuri televizate! Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu