Un tăun de primăvară bîzîie turma de miniștri și se așază pe cîte unul. Cum îl alege pare să fie treaba lui, noi auzim doar talanga și înregistrăm mugetul. Mugetul lui Corlățean a pornit din senin, dar acum se știe că l-a pișcat imprevizibila streche.

Cînd spui așa, deodată, că Schengen-ul nu mai e o prioritate pentru tine, ai nevoie, pesemne, de veterinar. Pentru mine, de pildă, Schengen-ul e o prioritate. Poate lui Titus Corlățean îi place să-și vadă mașina cotrobăită de vameșii greci sau nevasta deșurubată de vameșii unguri, dar eu cunosc destui oameni care ar vrea, după ce au scăpat cu viață pe ruta București-Arad, să nu moară de plictiseală în Vama Nădlac. Mai știu o mulțime de companii care ar fi fericite să nu le fermenteze merele în TIR, la Borș, și nici ca din ouăle bio să li se nască pui. Pot să-i prezint ministrului de Externe șoferi tineri care s-au copt la intrarea în țară odată cu bananele din camion și șoferi bătrîni care nu credeau că vor mai apuca să iasă din vamă pe durata vieții lor. În intervalul acela dintre Schengen și lumea sălbatică din care venim, șoferii de marfă au vreme să se căsătorească, să-și ia un al doilea job și să-și clădească o casă, pe care apoi s-o vîndă, pe îndelete, la întoarcere.

Titus Corlățean nu are dreptul la priorități. Priorități am eu sau cititorii, el are obligații. Altminteri, de ce să-l fi pus cineva ministru de Externe? Un băiat ca el, ieșit din încrucișarea plictiselii cu norocul, și propulsat, cu toate astea, în capul diplomației românești, e obligat să pice lat în fiecare zi zbătîndu-se pentru Schengen. E obligat să zboare, să cînte, să facă tumbe în saloanele Bruxelles-ului, să învețe fraza și rimele Americii, să-i pupe Europei mîna și tot ce altceva i-ar mai întinde bătrîna parașută. Cînd colo, carpatinul are țîfnă. Pe socoteala mea și a comerțului rutier, feciorul cioplit la bardă dă cu nemți