Încăpăţânându-se să se creadă marele şi unicul cârmaci al unei naţiuni care l-a repudiat cu vehemenţă, rămânând în post doar prin intervenţia comandourilor externe, cărora le este dator pe viaţă, Traian Băsescu i-a convocat marţi către prânz la Cotroceni pe premierul Victor Ponta şi pe miniştrii Titus Corlăţean şi Radu Stroe. Să-i dăscălească el cum trebuie să abordeze subiectul Schengen şi în ce unghi trebuie să+şi îndoaie spinarea la Consiliul JAI, în faţa ţâfnei teutone a ministrului de interne german Hans+Peter Dietrich, pe care chiar presa din ţara sa îl învinuieşte de comportament agresiv şi de porniri rasiste. Mă rog, e treaba premierului Ponta şi a miniştrilor săi, dacă mai pun vreun preţ pe ideile mai curând insidioase ale artizanului lanţului de eşecuri ale politicii externe româneşti din ultimii opt ani, politică pe care Traian Băsescu şi-a permis să o decidă de unul singur. Cel mai adesea fără mandat guvernamental sau parlamentar.

Dar ar fi o enormă eroare strategică dacă Guvernul ar renunţa la poziţia verticală şi trimisul său s-ar duce iarăşi la Bruxelle cu căciula-n mână. Aşa cum, din raţiuni strict personale, Băsescu ar fi în stare să o facă. România poate şi trebuie să revină la statura de ţară demnă, de partener de dialog inclusiv al granzilor europeni, iar nu de sluguţă care, asemenea preşedintelui său, rosteşte corect în engleză doar cuvântul "yes". Se cuvine să nu trecem nici peste momentul penibil de luni seara. Îmbrăcând surtucul lui Marius Chicoş Rostogan şi închipuindu-se vreun "pedagog de şcoală nouă", Traian Băsescu a chemat "loazele" de reporteri şi cameramani tv în sala de clasă de la Cotroceni şi, spectacolul fiind anunţat din timp, a fixat loazele din târg în faţa televizoareler. Să le explice el, bătând cu băţul în harta-material didactic unde-i cutare graniţă, unde-i vestul şi unde nordul şi estul. Ca să priceapă tot tembel