Premiera filmului „Poziţia copilului“, care a avut loc aseară la Teatrul Naţional din Bucureşti, i-a adus faţă în faţă pe cinefilii români cu actorii din filmul câştigător al Ursului de Aur. Luminiţa Gheorghiu, actriţa care interpretează rolul principal în film, a păşit cu emoţie pe covorul roşu din faţa Teatrului gândindu-se la reacţia pe care o va stârni „Poziţia copilului“ în rândul publicului din România.
„Adevărul“: Cum credeţi că o să fie primit filmul câştigător la Berlin de publicul din România?
Nu ştiu, de aici vin şi emoţiile mele atât de mari. Este primul contact cu publicul nostru, cu oamenii pe care-i întâlnim pe stradă. Aici trăim, aici muncim. Am fost întrebată, înainte de a pleca la Berlin, dacă am vreo emoţie apropo de vreun premiu. Nu m-am gândit la niciun premiu – bine c-a venit. Întotdeauna când sunt premierele aici, acasă la noi, am foarte mari emoţii, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu oamenii pe stradă şi să mă pot uita în ochii lor şi să spună «Bine c-aţi făcut filmul». (...) Trebuie să-i atragem în sala de cinema în număr cât mai mare. Poveştile pe care le spun cineaştii noştri de ani de zile sunt acestea triste, însă ei n-au nicio vină. Eu stau şi mă întreb: câţi ani am stat şi ne-am uitat noi la filmele neorealismului italian, care nu erau dulci deloc? Dar ne-am uitat, pentru că erau ale altora.
Acum sunteţi sigură că, după acest film, întâlnindu-vă cu oamenii pe stradă, veţi primi priviri admirative?
Nu sunt sigură niciodată. Nu am cum să fiu sigură. Poveştile pe care le spun cineaştii noştri de ani de zile sunt acestea triste, nu are nimeni nicio vină. Eu îi înţeleg pe români, dar tot mereu spun: câţi ani am stat noi, cei de vârsta mea, şi ne-am uitat la problemele din filmele neorealismului italian, care nu erau dulci deloc? Dar ne-am uitat, pentru că erau ale altora. Problemele astea sunt grele,