Titlu dintr-un cântec popular contemporan: „Venea mândra-mbujorată/ Desculţă şi nechemată...”. I s-ar potrivi, dacă luăm de bune ceea ce afirma ieri, în plină bătălie electorală, pe cea mai cea, dintre cele trei magistrale ale politichiei pedeliste, că dânsa nu e „intelectuală”, nici „reformistă”, ci ţărancă, ţărăncuţă, bucăţică ruptă de la talpa ţării. Cităm: „Dacă asta aş şti că ar ajuta PDL să revină la guvernare, aş umbla desculţă, nu numai în tenişi”. Poate că pe uliţele din Pleşcoi, copchilă fiind, va fi umblat în cătrinţă şi-n ochinci, până să ajungă la tenişi. E o ipostază pe care nu i-o ştim. Ceea ce cunoaştem şi s-a arătat în fel şi chip la televizor, e o Elena Udrea irezistibilă şi răpitoare, cu decolteuri îndrăzneţe, cu borine, pantofi cu tocuri ameţitoare şi genţi de... j’ de mii de parai. Era pe vremea când Baconschi, comiliton cu dânsa, se lăsa năucit, sedus şi abandonat de frumuseţea blondă a partidului, iar primarii portocalii n-adormeau fără icoana ei sub pernă. Să recunoaştem că doamna Udrea are şi voinţă şi stăruinţă şi putirinţă, iar la capitolul graţie şi frumuseţe, ce să mai zicem.

Sărmana Monica (Macovei) e pur şi simplu surclasată în competiţia pentru şefia partidului, oricât s-ar da ea de reformistă cu moţiunea intitulată chiar „Reformiştii”. În zadar se amăgeşte şefa Comisiei de integritate că „Atuul meu este credibilitatea”. Replica gurului Băsescu „Nu eşti blondă, păcat!” ar trebui s-o aducă neapărat cu picioarele pe pământ. Acolo unde pupila Lenuţa păşeşte regal, chiar şi încălţată cu tenişi, spre victoria finală. Pleşcoianca şi-a făcut o moţiune pe măsura ambiţiilor: „Noul PDL - o nouă Românie”. Cu asta i-a dat gata pe mulţi din partid. Colegul Oltean, de la Bistriţa-Năsăud, e fascinat: „Elena Udrea a venit să ne convingă că nu e doar o femeie frumoasă, care are poşete frumoase şi pantofi eleganţi. A venit să ne conving