Minele închise în ultimii ani au dat peste cap viaţa locuitorilor din Teliuc şi Ghelar, judeţul Hunedoara. Mulţi dintre ei au ales să rămână acolo şi să supravieţuiască în fostele colonii miniere, "orăşele" oprite abrupt din dezvoltare.

În deceniile trecute, comuniştii prevesteau un viitor măreţ coloniilor miniere din zona Hunedoarei. În ultimul an al regimului Ceauşescu, Teliucul şi Ghelarul, aflate la mai puţin de 20 de kilometri de Hunedoara, aveau statutul neoficial de orăşele miniere. În cele două colonii au fost ridicate mai multe cartiere muncitoreşti, în care au fost aduşi să trăiască, în blocuri noi ridicate la foc automat, peste 5.000 de suflete.

Orăşelul de pe muntele de fier

Ghelarul era orăşelul construit pe un munte de fier. Localnicii de aici erau, în mare parte, aduşi din zona Moldovei să muncească în minele de fier, dar şi pădureni mutaţi la bloc din satele de munte învecinate. Ei se puteau considera privilegiaţi de regim. „Înainte de 1990, în Ghelar, pâinea nu se dădea pe cartele, iar magazinele primeau carne de două ori pe săptămână, în cantităţi mari. Aveam peste 2.000 de mineri care reuşeau să-şi întreţină familiile şi să ducă o viaţă îndestulată“, îşi aminteşte Ioan Bulbucan, primarul localităţii.

Soarta coloniei, curmată de Revoluţie

Potrivit lui Bulbucan, decretul prin care Ghelarul urma să fie declarat oraş se afla pe masa dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar Revoluţia din decembrie 1989 a schimbat cursul lucrurilor. Ultimele decenii au lăsat în urmă fosta colonie minieră, care a devenit, între timp, doar comună. Minele au fost închise până în anul 2005 şi au rămas ca nişte cicatrici nevindecate. Mulţi dintre angajaţii acestora şi-au părăsit apartamentele şi au plecat în locurile natale din Moldova şi Dobrogea. Au lăsat în urmă blocuri-fantomă, cu acoperişuri găurite şi apartamen