Consiliul Judeţean va prelua în administrare Portul Corabia, în viitorul apropiat, susţine senatorul Darius Vâlcov, care a dezvăluit discuţiile dintre executiv şi administraţia judeţeană.
Pe lângă Portul Corabia, Consiliul Judeţean va prelua de la guvern şi 25 de hectare de teren, din vecinătatea malului Dunării. Aici, administraţia judeţeană poate să pună bazele unui parc industrial, susţine senatorul de Slatina, Darius Vâlcov.
„Înţeleg că, în viitorul apropiat, Guvernul României va ceda Portul Corabia Consiliului Judeţean, şi suprafaţa din apropiere. Este vorba de peste 20-25 de hectare. Este o zonă unde se poate face un parc industrial. Vă daţi seama ce frumos e să ai 25 de hectare şi portul sub administrarea unei autorităţi locale”, a declarat senatorul Vâlcov.
Parlamentarul a dat şi alte exemple de localităţi din judeţul Olt, în jurul cărora s-ar putea dezvolta un parc industrial.
„Astfel de spaţii se pot găsi şi în zone mai sărace din Drăgăneşti, Balş, dar poate şi câteva comune. Mare atenţie, însă, trebuie asigurate utilităţile. Iar utilităţile nu înseamnă numai apă şi canal, dar şi curent şi gaze. Bineînţeles, apoi trebuie să vii şi cu drumul”, a mai spus Vâlcov.
Senatorul de Slatina Darius Vâlcov susţine Proiectul de Lege privind Parcurile Industriale, iniţiat de Ilie Sârbu, pe care îl consideră un proiect necesar şi pentru judeţul Olt. În opinia preşedintelui Comisiei pentru Administraţie, această iniţiativă, dacă va deveni lege în timp util, va avea, la nivelul judeţului Olt, un impact mare asupra investiţiilor străine, cât şi în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene de către unităţile administrativ-teritoriale, cu disponibilitate în sensul înfiinţării de parcuri industriale.