La începutul săptămânii, sediul central al USL a fost ,,păzit” de delegaţi ai filialelor SCMD din zonele Sud, Nord – Est şi Sud-Est, acţiune la care au luat parte şi 30 de membri ai SCMD Filiala Constanţa. Delegaţia SCMD a purtat discuţii cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Acesta a precizat că se elaborează textul unei noi legi, care rezolvă cerinţele pensionarilor militari referitoare la revenirea pensiilor scăzute la nivelul lunii decembrie 2010 şi la eliminarea pentru foştii militari a prevederilor discriminatorii din Cap. IV /Legea 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariu. ,,Legea va fi aprobată în şedinţa de guvern de mîine urmând să fie trimisă pentru dezbatere şi aprobare în regim de urgenţă de către Parlament. În mod normal, în 2-3 săptămâni, această lege ar putea fi aprobată, astfel încât de luna viitoare nedreptatea făcută pensionarilor militari urmând a fi eliminată, iar dreptul la muncă al acestora nu va mai fi limitat. De asemenea, reprezentanţilor SCMD li s-a comunicat, punctual, şi stadiul rezolvării prin ordine ale ministrului a altor solicitări precum dreptul de utilizare a spaţiilor Cercurilor Militare, atitudinea juriştilor reprezentanţi ai ministerelor în procese,etc” susţine preşedintele SCMD Constanţa, col.(r) Remus Macovei.
La începutul săptămânii, sediul central al USL a fost ,,păzit” de delegaţi ai filialelor SCMD din zonele Sud, Nord – Est şi Sud-Est, acţiune la care au luat parte şi 30 de membri ai SCMD Filiala Constanţa. Delegaţia SCMD a purtat discuţii cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Acesta a precizat că se elaborează textul unei noi legi, care rezolvă cerinţele pensionarilor militari referitoare la revenirea pensiilor scăzute la nivelul lunii decembrie 2010 şi la eliminarea pentru foştii militari a prevederilor discriminatorii din Cap. IV /Legea 329/2009 privind interzicerea cumu