Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei medalii de bronz pentru atleţii de la CSM Zalău

Publicat in Salajeanul, miercuri 6 martie 2013 ·

Campionatul naţional de atletism pentru copii, juniori, tineret şi seniori a adus trei medalii de bronz sportivilor din judeţul nostru.

Altă dată dominate de atleţii de la CSM Zalău, Campionatele Naţionale de Cros de la Botoşani din acest an nu au avut printre participanţi niciun alergător de la unitatea sportivă amintită.

Chiar şi în aceste condiţii, judeţul Sălaj a reuşit să cucerească trei medalii şi a fost foarte aproape şi de cea de-a patra, dar, din păcate, Raul Crecan de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău a ocupat doar locul 4 în clasamentul final al cursei de 6 km rezervată categoriei de vârstă juniori 2.

Astfel, singura unitate sportivă din judeţ care a reuşit să cucerească medalii la naţionalele de cros din acest an a fost cea a Liceului Sportiv „Avram Iancu” Zalău.

În cadrul concursului pe echipe rezervat categoriei de vârstă juniori 3, echipa de fete formată din Denisa Şomai (locul 17 individual), Patricia Prodan (19), Ioana Cosma (26), Solyom Brighitta (37) şi Melinda Adi (38) s-a clasat pe treapta a treia a podiumului de premiere, cucerind medaliile de bronz.

Cătălin Marian a realizat dubla

Tot în cadrul concursului categoriei de vârstă juniori 3, dar în concursul băieţilor, Cătălin Marian, din localitatea Brebi, s-a clasat pe locul 3 în concursul individual şi şi-a asigurat medalia de bronz, în timp ce în competiţia pe echipe, Cătălin Marian şi colegii săi: Gheorghe Meleg (8), Ştefan Mangu (26), Rareş Nisipeanu (29), Adrian Meleg (31) şi Raul Berbenţi (36) s-au clasat de asemenea pe locul 3, trecându-şi, la rândul lor, în palmares medalia de bronz în concursul pe echipe.

Campionatul naţional de atletism pentru copii, juniori, tineret şi seniori a adus trei medalii de bronz sportivilor din judeţul nostru.

Altă dată dominate de atleţii de la CSM Zalău, Campionatele Naţionale de Cros de la Botoşani din

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 2 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum o ora
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 38 minute
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 8 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 6 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°