Este interesant să vezi că există comune în care istoria şi-a lăsat o amprentă vizibilă. Case vechi, construite la ordinul regelui, pe modelul satului românesc, oameni înţelepţi, muncitori, care manifestă respect pentru tot ce au moştenit. Comuna Dioşti este localitatea cu cinci biserici şi trei şcoli. Investiţii ar fi multe de făcut, începând cu modernizarea şcolilor, refacerea drumurilor, însă este o localitate săracă, unde banii europeni ajung cu mare greutate.

Despre Dioşti, cu profesorul Gheorghe Gheorghe

La 40 km de Craiova şi la doar 12 km de Caracal, în Câmpia Romanaţilor, se află comuna doljeană Dioşti, alcătuită din trei sate: Ciocăneşti, Dioşti şi Radomir. Satul Dioşti este atestat documentar de aproximativ 500 de ani, iar povestea sa este una impresionantă. Am încercat să aflăm o parte din trecutul localităţii de la Gheorghe Gheorghe, care a fost dascăl timp de o jumătate de secol.

Multe au avut de îndurat dioştenii, mutaţi dintr-o vatră în alta din cauza nenorocirilor care s-au abătut asupra lor de-a lungul anilor. La 1600, în urma unei bătălii purtate de Mihai Viteazul cu turcii, sătenii şi-au părăsit casele din Dealul Nucilor şi s-au refugiat în pădure, în Salişte. Timp de două secole au muncit să-şi mute gospodăriile şi biserica. O vreme, biserica a rămas pe vechiul amplasament, în vale, motiv pentru care şi sătenii s-au împărţit: în joseni, lângă biserică, şi suseni. În timpul domniei lui Caragea Vodă, ţăranii au fugit din nou, de data aceasta de frica ciumei. S-au stabilit în Uliţa Morii, locul unde se află şi azi. „Pe 1 aprilie 1938, nenorocirea s-a abătut asupra satului. Focul a izbucnit în zona de apus şi s-a extins cu repeziciune. Totul a pornit de la o joacă de copii. Era o vijelie mare în acea zi, zburau maldări de coceni aprinşi, focul s-a întins cu repeziciune. Se crease o panică generală, oamenii fugeau părăsind vatra sa