Mircea Barna, un cunoscut om de afaceri din Cluj-Napoca, fost sportiv de performanţă, este coordonatorul unui proiect naţional, numit simplu „Împreună pentru sportul românesc“, proiect în cadrul căruia s-au înscris, până la sfârşitul lui februarie, peste 32.000 de copii din toată ţara. Scopul: de a găsi talente, de a le forma şi a le oferi posibilitatea să facă performanţă, şansa de a fi viitorii medaliaţi ai României.
Mircea Barna are un CV pe care şi l-ar dori orice băiat care face sport şi care visează că, într-o zi va fi un mare sportiv.
A fost component al echipei naţionale de baschet-juniori a României, între 1967-1971, medaliat cu bronz, împreună cu echipa “Universităţii“ Cluj, în campionatele naţionale 1976-1977, 1977-1978, 1979-1980; vicecampion balcanic cu echipa naţională de baschet-juniori a României, în 1970; participant la Universiada din Bulgaria (Sofia, 1973), unde a fost declarat cel mai bun jucător al turneului; participant la zeci de turnee internaţionale, fiind de fiecare dată remarcat de către specialişti; a disputat peste 1.000 de meciuri în Divizia A de baschet; a fost declarat cel mai bun conducător de joc din campionatul de baschet al României, în anul 1977; a cucerit titlul de coşgeter al României în anul 1979: s-a numărat, în fiecare an, printre protagoniştii “Trofeului Eficacităţii“: a fost declarat cel mai bun sportiv al Clujului în anii 1979 şi 1985.
Acum este managerul fiicelor sale, jucătoarele profesioniste de tenis Anca (clasată actualmente între primele 100 din lume) şi Adriana Barna, dar şi patron al firmei de echipament sportiv „Ancada“.
Mircea Barna ne-a povestit, într-un interviu, de unde ideea acestui proiect, iniţiat de „Ancada“, şi ce urmăreşte prin proiectul „Împreună pentru Sportul Românesc“ (IPSR).
De unde ideea acestui proiect?
În 1987 am rămas împreună cu soţia mea în Germania, la Nurn