După negocieri dure şi luni întregi de aşteptări, emirul Qatarului a intrat în posesia celor şase insule din Marea Ionică, pe care le-a achiziţionat în urmă cu un an şi jumătate pentru 8,5 milioane de euro. Deşi voia să construiască adevărate castele pentru cei 24 de copii ai săi şi trei soţii, emirul a aflat că nu poate clădi locuinţe mai mari de 250 de metri pătraţi, dimensiunea unei toalete din palatul său.
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume cumpără şase insule idilice în cea mai săracă ţară a zonei euro, scriu cei de la „The Guardian”. Definitivarea vânzării celor şase petece de pământ a durat 18 luni, însă, după cum explică primarul Ithacăi, Ioannis Kassianos, „Grecia e genul ăla de loc”. „Chiar şi când cumperi o insulă, chiar dacă eşti emirul Qatarului, durează un an şi jumătate până când se definitivează toate documentele”, a spus Kassianos.
Emirul nu pare a avea intenţia să dezvolte cele şase insule în scop turistic. În schimb, vrea să construiască palate pentru plăcerea exclusivă a celor 24 de copii şi cele trei soţii. Arhitecţii au sosit deja pe insulă, însă par să aibă probleme cu legislaţia elenă.
„Există o lege stupidă, pentru că în Grecia facem totul invers. Legea spune că indiferent de terenul pe care îl deţii, locuinţa nu poate fi mai mare de 250 de metri pătraţi. Emirul a reacţionat spunând că WC-ul său are 250 de metri pătraţi, iar bucătăria 1.000 de metri pătraţi, pentru că altfel unde şi-ar putea hrăni toţi oaspeţii?", a spus primarul din Itaca.
În urmă cu patru ani, insulele Echinade au atras atenţia emirului în momentul în care acesta şi-a parcat iahtul în apele turcoaz ale Mării Ionice, scrie acelaşi cotidian britanic. După ce iahtul a ancorat în apele Insulei Itaca, emirul a coborât la ţărm în sandale şi pantaloni scurţi pentru o plimbare, timp în care s-a interesat şi despre proprietarul insulelor.