Stocul de spaţii industriale din zona Bucureştiului a crescut, anul trecut, cu 2%, ajungând astfel la un total de 980.000 mp, iar activitatea totală de închiriere s-a majorat cu 40% în semestrul doi al anului trecut faţă de primul semestru, potrivit Raportului CBRE despre piaţa industrială din România. Cererea de spaţii industriale a crescut în semestrul doi cu 24% faţă de primul semestru al lui 2012, iar cele mai multe tranzacţii s-au încheiat anul trecut în zona Capitalei, reprezentând aproape 35% din totalul cererii.
"Sectorul industrial a înregistrat anul trecut o majorare a cifrei de afaceri cu 3,1% comparativ cu 2011 şi a reprezentat un sfert din ponderea totală a PIB-ului României, ceea ce demonstrează un interes tot mai crescut pentru această zonă. Motiv pentru care ne aşteptăm ca anul acesta dezvoltatorii să demareze proiecte de parcuri industriale amânate de câţiva ani, pe fondul unei stabilităţi economice şi politice", a declarat Marian Orzu, Head of Industrial Department CBRE România, adăugând: "Anul acesta chiriaşii vor căuta spaţii eficiente şi se vor îndrepta cu precădere către proiectele construite la cerere (build-to-suit), în clădirile optimizate pentru profilul lor de activitate. De altfel, stabilizarea chiriilor îi va face pe chiriaşii din spaţiile mai puţin performante să se îndrepte către cele de clasa A".
În al doilea semestru al anului 2012, Bucureştiul a înregistrat tranzacţii pentru 38.000 mp, în timp ce în provincie 32.000 mp de spaţii industriale au fost tranzacţionaţi. Suplimentar, 24.000 mp au reprezentat tranzacţii direct între proprietari şi chiriaşi. Activitatea totală de închiriere a constat în 22 de tranzacţii cu o suprafaţă cumulată de circa 89.000 mp, suprafaţa medie fiind de 4.000 mp. Cea mai mare tranzacţie din a doua parte a anului trecut a fost închirierea de către Profi a 15.000 mp în Log Center Ploieşti, urmat