În lumea petrolieră autohtonă circulă o vorbă: România este ţara europeană cu cele mai multe elemente din tabelul lui Mendeleev, după Rusia. E o mană cerească de care însă n-am profitat de-a lungul timpului, iar istoria ultimilor 150 de ani, de când se exploatează resursele energetice, a consemnat o risipă de nedescris, care continuă şi azi.
Petrolul a întreţinut maşina de război nazistă, a fost spoliat de sovieticii eliberatori şi a generat iluzii de industrializare peste măsură în vremea comunistă. Azi, exploatarea ţiţeiului beneficiază de o taxare cu mult sub cea din alte state. Gazul a urmat acelaşi curs al industrializării înainte de 1990 şi a reprezentat întotdeauna supapa salvatoare pentru industria chimică prin diverse subvenţii mascate. Industria autohtonă plăteşte cel mai ieftin gaz şi curent din Europa , dar este tributară unui management fără orizont strategic.
Acestea sunt cauzele principale care au făcut ca România să fie cea mai risipitoare ţară de pe continent.
La începutul lunii octombrie a anului trecut, omul de ştiinţă şi politicianul german Ernst Ulrich von Weizsäcker a susţinut în faţa unei asistenţe selecte, strânsă cu ocazia summit-ului Clubului de la Roma ţinut Bucureşti, că stoparea risipirii resurselor naturale se poate face prin creşterea preţurilor la energie, iar efectul imediat este acela că firmele vor investi mai mult în tehnlogie. „Lăsaţi energia să se scumpească oricât. Dacă nu, scumpiţi-o voi forţat, pentru că asta nu va omorî pe nimeni.
În lumea petrolieră autohtonă circulă o vorbă: România este ţara europeană cu cele mai multe elemente din tabelul lui Mendeleev, după Rusia. E o mană cerească de care însă n-am profitat de-a lungul timpului, iar istoria ultimilor 150 de ani, de când se exploatează resursele energetice, a consemnat o risipă de nedescris, care continuă şi azi.
Petrolul a întreţinut maş