După ce Barcelona a înregistrat trei înfrângeri în patru meciuri în zece zile, preşedintele clubului, Sandru Rosell, a lămurit cine va fi antrenorul catalanilor de acum înainte.
Înfrângerea cu AC Milan din Liga Campionilor, scor 0-2 şi înfrângerile cu Real Madrid (1-3 în Cupa Regelui şi 1-2 în La Liga) au tulburat serios apele la Barcelona. Nemulţumit de rezultatele echipei, preşedintele clubului, Sandro Rosell, s-a deplasat în America, unde antrenorul Tito Vilanova se tratează după operaţia suferită la glanda parotidă.
Oficialul catalan a explicat că prioritatea absolută a clubului pentru acest sezon este vindecarea definitivă a lui Tito Vilanova. „Prioritatea absolută a acestui club este ca Tito să se facă bine, restul cade pe locul secund. Dacă noi vom câştiga titluri, cu atât mai bine, dacă nu, asta e”, a spus Rosell, potrivit France Football.
Conducătorul Barcelonei, care l-a vizitat pe Vilanova la New York săptămâna trecută, a precizat că l-a găsit „foarte motivat şi foarte implicat în viaţa cotidiană a clubului”. El a adăugat că „dacă Dumneazeu va vrea”, tehnicianul ar putea reveni lângă echipă în sferturile de finală ale Ligii Campionilor (începutul lui aprilie) în cazul în care Barcelona se va califica.
Catalanii primesc pe 12 martie vizita lui AC Milan în manşa retur a optimilor de finală ale Ligii. Barcelona trebuie să remonteze handicapul de două goluri (în tur Milan a învins cu 2-0) pentru a spera la calificarea în sferturi.