Noul break Dacia a fost prezentat în premieră mondială la Geneva. Alături de vedeta standului Dacia, oficialii producătorului autohton au arătat publicului prezent la Geneva Motor Show o versiune specială Duster.
UPDATE: Noul Logan MCV adoptă un stil exterior modern, specific modelelor break şi un design interior atrăgător. Încăpător şi funcţional, Noul Logan MCV oferă, datorită dimensiunilor sale, un spaţiu interior generos, cu 5 locuri, şi un portbagaj cu un volum de 573 litri.
"Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipată şi oferă un plus de confort şi de siguranţă. Printre dotările disponibile în serie, încă de la primul nivel de echipare, se numără sistemul de control al stabilităţii ESP, direcţia asistată, airbag-urile laterale (pentru toate pieţele unde se comercializează motoare Euro5) şi bancheta spate rabatabilă 1/3-2/3 (în toate țările de comercializare)", se menţionează într-un comunicat Dacia.
Noul Logan MCV oferă o gamă largă de echipamente: sistemul multimedia MEDIA NAV, limitatorul/regulatorul de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele şi funcţia Eco mode. Noile motorizări benzină TCe 90 şi Diesel asigură o plăcere mai mare la condus, dar și un consum redus, precum şi emisii de CO2 mai scăzute. Noua Dacia Logan MCV va putea fi comandată începând din al doilea trimestru 2013.
NOUL DUSTER
Serie Limitată a noului Duster adoptă un look robust şi original. Echipat cu o rampă de proiectoare, cu un sistem de navigație Garmin și cu covorașe de cauciuc, Duster Aventure îi va atrage pe șoferii dornici de escapade în natură, scrie Dacia în comunicat.
Stickerele specifice de mari dimensiuni, al căror model este reprodus și pe tapițeria interioară adaugă un plus de personalitate noii serii limitate. Duster Aventure este disponibil în două nuanțe - Blanc Glacier și Noir Nacré.
"Această versiune păst