Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen prelungit pentru depunerea la FISC a declaraţiilor pe venit

Publicat in Adevarul, marți 5 martie 2013 ·

Persoanele fizice care au înregistrat anul trecut venituri mai mici de 25.200 de lei vor fi impozitate cu 7%, în timp ce lucrătorilor care au câştigat mai mult de acest prag urmează să li se aplice o cotă de 18% din venitul anual impozabil.

Contribuabilii pot depune declaraţiile şi rapoartele referitoare la impozitul pe venit pentru anul 2012, până pe 1 aprilie, relevă Info-Prim Neo. Această decizie a fost luată fiindcă pe 31 martie, când în mod normal este ziua scadentă, va fi duminica.

Conform Codului Fiscal, persoanele fizice sunt obligate să-şi depună declaraţiile cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET08) dacă au două sau mai multe locuri de muncă, de unde câştigă salarii care, însumat, depăşesc 25.200 de lei pe an. Persoanele fizice care au obţinut venituri salariale, dar şi venituri din vânzarea proprietăţii, care însumat sunt mai mari de 25.000 de lei pe an sunt trebuie să completeze şi să depună acelaşi tip de declaraţii.

Aceeaşi obligaţie o au persoanele care nu au primit salariu, dar au obţinut venituri din vânzarea proprietăţii (imobile, maşini) sau din închirierea terenurilor agricole. Declaraţii vor fi prezentate şi persoanele fizice care îşi schimbă domiciliul permanent din Republica Moldova în altă ţară. De asemenea, declaraţia va fi prezentată când contribuabilul solicită, spre restituire, impozitul pe venit achitat în plus.

Impozitarea persoanelor fizice se face conform celor două cote de impozitare stabilite: 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 25.200 lei pe an şi 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte această valoare.

Scutirea personală în 2012 a fost de 8.640 de lei. Dreptul la o scutire suplimentară, în valoare de 8.640 lei pe an, se oferă în cazul în care soţul sau soţia nu beneficiază de scutirea personală. Pentru fiecare persoană întreţinută se oferă o scutire de 1.920 lei pe an,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°