Proiectul privind înfiinţarea bursei de peşte la Tulcea a fost finalizat şi trimis spre aprobare forurilor superioare. Potrivit declaraţiei preşedintelui Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, Cristinel Gherghişan, decizia finală privind finanţarea va veni în următoarele două săptămâni.
„S-a depus deocamdată proiectul privind înfiinţarea bursei de peşte la Tulcea, în condițiile și în termenii pe care i-am stabilit la dezbaterile publice pe care le-am desfăşurat, dar nu știm deocamdată care este stadiul lui, având în vedere că l-am depus acum două săptămâni. Noi am respectat termenul limită de depunere a proiectului. Traiectoria este următoarea: proiectul pleacă de la Tulcea pentru că acolo a fost depus, deci pe raza județului în care se implementează investiția, pleacă de acolo și vine la București, la AM-POP, și urmează să intre pe traseul normal de analiză și decizie finală. Noi sperăm că acest proiect va trece și cred că în cel mult două săptămâni vom avea răspunsul final”, a declarat preşedintele ANPA.
Proiectul privind înfiinţarea bursei de peşte este depus de ANPA, în colaborare cu Consiliul Județean Tulcea și ARBDD şi a fost supus unor numeroase dezbateri.
Proiectul privind înfiinţarea bursei de peşte la Tulcea a fost finalizat şi trimis spre aprobare forurilor superioare. Potrivit declaraţiei preşedintelui Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, Cristinel Gherghişan, decizia finală privind finanţarea va veni în următoarele două săptămâni.
„S-a depus deocamdată proiectul privind înfiinţarea bursei de peşte la Tulcea, în condițiile și în termenii pe care i-am stabilit la dezbaterile publice pe care le-am desfăşurat, dar nu știm deocamdată care este stadiul lui, având în vedere că l-am depus acum două săptămâni. Noi am respectat termenul limită de depunere a proiectului. Traiectoria este următoarea: proiect