Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moțiunea "Oltchim", respinsă de Camera Deputaților

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 martie 2013 ·

Plenul Camerei Deputaţilor a respins la vot moţiunea simplă iniţiată de PDL privind situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Deputaţii au dezbătut, ieri, moţiunea intitulată "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri", PDL solicitând asumarea răspunderii pentru situaţia combinatului Oltchim de către miniştrii Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, scuze publice din partea premierului Victor Ponta către salariaţii de la Oltchim "pentru minciunile şi cinismul Guvernului", precum şi prezentarea rapidă a planului de privatizare a combinatului.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a precizat, ieri, în plen, că administratorii judiciari vor prezenta, pe 12 martie, un raport detaliat privind cauzele care au dus la situaţia de la Oltchim, iar în aprilie va fi convocată adunarea creditorilor cărora li se va prezenta planul de redresare a combinatului, care are în vedere salvarea acestuia prin privatizare.

La rândul său, vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a afirmat că, la momentul la care a preluat mandatul, Oltchim avea o datorie totală de 700 de milioane de euro, iar oamenii nu îşi mai primiseră salariile de trei luni, el subliniind că "jaful de la combinat se înscrie în modul în care PDL a patronat contractele oneroase ale băieţilor deştepţi".

Semnatarii moţiunii susţin că, în perioada guvernării PDL, s-au făcut eforturi serioase pentru rezolvarea situaţiei combinatului, printre care preluarea de către Oltchim a platformei petrochimice de la Arpechim, demararea procedurii de conversie a datoriilor statului şi principalilor creditori în acţiuni, astfel menţinându-se locurile de muncă.

În final, plenul Camerei Deputaţilor a respins moţiunea, cu 189 de voturi împotrivă, 78 de voturi pentru şi 18 abţineri.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Tudose, despre relaţia cu PNL: Ştiţi care este principala cauză a divorţului? Căsătoria. Asta e, nu a fost lumea fericită. Ei au fugit de acasă, au luat şi mobila, acum încearcă să fure şi televizorul / Nu e nevoie de şedinţele coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat marţi despre relaţia cu PNL că principala cauză a divorţului este căsătoria şi nu a fost lumea fericită. ”Ei au fugit de acasă, au luat şi mobila, acum încearcă să fure şi televizoru

Comisia Europeană anunță o nouă legislație care ușurează procesul de expulzare a migranților ilegali. Ce presupune aceasta

Ziare.com acum 3 ore
Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor în situaţie neregulată, anunţă preşedinta CE Ursula von der Leyen într-o scrisoare adresată Celor 27, relatează AFP. ”Comisia va prezenta o nouă propune

Anchetă penală la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, unde pacienții ar fi fost torturați cu electroșocuri

Adevarul acum 39 minute
Se aduc acuzații grave la Spitalul de Psihiatrie Ștei, din Bihor, după ce un raport al ONU a arătat că bolnavii ar fi fost torturați cu un aparat de electroșocuri, ținuți în condiții mizere și hrăniți cu mâncare expirată. O anchetă penală este în de

Adolescentă de 15 ani, găsită moartă în casă. Minora ar fi încercat o provocare de pe TikTok

Ziare.com acum 3 ore
Tragedie în localitatea Dor Mărunt, din județul Călărași, după ce o adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă. Copila ar fi acceptat o provocare de pe TikTok. Corpul fetei a fost descoperit în casă de două prietene și de tatăl uneia dintre

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

HotNews acum 42 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și un promotor al inovației și excelenței în medicină, confirmă încă o dată angajamentul său de a îmbunătăți îngrijirea pacienților prin adoptarea tehnologiei de vârf cu ajutorul a

Bombă funcţională şi elemente de muniţie din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea

News.ro acum 29 minute
Pompierii bihoreni au intervenit, marţi, pentru asanarea unei bombe de artilerie, aflată în stare de funcţionare, şi a mai multor elemente de muniţie, provenite din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea, în timpul unor lucră

Mihai Tudose: Domnul Piedone este membru PSD. Aduce o plus-valoare

Mediafax acum 20 minute
„Oamenii care au venit alături de noi şi care aduc o plus-valoare sunt bine-veniţi. Da, domnul Cristian Popescu aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, reprezintă nişte oameni, are niş

Coreea de Nord a aruncat în aer tronsoane de drum care o leagă cu Coreea de Sud, anunţă Statul Major Interarme sud-coreean. Armata sud-coreeană a efectuat ”tiruri de răspuns” la sud de linia de demarcaţie militară

News.ro acum 4 ore
Armata nord-coreeană a distrus marţi cu explozivi tronsoane de rumuri folosite în trecut în schimburi frontaliere cu Coreea de Sud, anunţă agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, iar armata sud-coreeană a anunţat că a efectuat ”tiruri de răspuns” pe t

Medic de la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, cercetat sub control judiciar după ce ar fi primit bani de la o pacientă pentru a face o operaţie cezariană

News.ro acum 42 minute
O femeie, medic la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită după ce ar fi primit 800 de lei şi 100 de lire sterline de la o pacientă pentru a face o operaţie cezariană. Ofiţerii de poliţ

Ciolacu, întrebat cine a câştigat bătălia pe planşeul Unirii: Nu a câştigat nimeni; toată lumea a pierdut

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că din "bătălia" pentru planşeul Unirii nu a câştigat nimeni, toată lumea a pierdut, adică şi primarul general, Nicuşor Dan, şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, transmite Agerpres. Ciolacu a fost întrebat cin

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

10°/16°
joi

9°/15°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

4°/11°
Constanta
acum

21°
mar.

16°/21°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/15°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

7°/17°
joi

8°/19°
vin.

7°/17°