Ce se poate ascunde în spatele „derapajelor” cu privire la Schengen ale unor demnitari români precum Titus Corlăţean? Dar îndărătul poziţiei germane? Ceea ce a părut la un moment dat a fi doar nefericita derivă a unui ministru de externe suprasolicitat şi incapabil să evite să dea impresia că vorbeşte gura fără el, s-a dovedit, până la urmă, net mai grav, politică de partid şi program guvernamental USL-ist.

Dezminţirile salutare ale preşedintelui Traian Băsescu n-au mai putut schimba impresia deplorabilă generată de bâlbele şi deraierile diplomaţilor şi politicienilor din guvern.

După ce şeful diplomaţiei române a făcut-o de oaie, a ratat prilejul de a-şi rectifica gafa şi a recidivat: „Decizia pe Schengen nu e a Germaniei, ci a unei părţi a guvernului creştin-democrat“ a spus el, textual, încercând să vâre zâzania în cabinetul federal. Ceea ce asupra guvernului de centru-dreapta de la Berlin n-are cum să aibă alt efect decât să potenţeze impresia oricum deplorabilă generată de lungul şir de inadecvări ale actualului executiv de stânga de la Bucureşti.

Întăririle succesive ale aberaţiei lui Titus Corlăţean, potrivit căreia pe români nu i-ar mai prea interesa, chipurile, aderarea la Schengen, s-au succedat în ritm de foc de pistol automat, constituind contribuţia notabilă a celor mai de vază personalităţi ale puterii. Între vocile cuprinse de isteria datului cu flit în direcţia aderării la Schengen s-au înghesuit, pe lângă cea a premierului, glasul spart după o somnolenţă excesivă al şefului Senatului, precum şi cele, nu mai puţin ultranaţionaliste, antieuropene şi populiste ale deţinătorilor unor portofolii cheie. De pildă glasul ministrului PNL-ist de interne, Stroe: "Germania a pierdut ocazia să tacă”. Şi cel al ministrului apărării.

Unora e posibil ca viteza de emisie a declaraţiilor extrem de contraproductive cu