În afară de indexarea indemnizaţiilor, se solicită verificarea tuturor cazurilor de fraudă din asigurările sociale speciale
Câteva sute de nevăzători din toată ţara au protestat ieri, în faţa Guvernului, cerând indexarea indemnizaţiilor de handicap, a căror valoare a rămas neschimbată din 2008, precum şi identificarea fraudelor din sistemul asigurărilor sociale speciale, deoarece sunt mii de cazuri la nivel naţional în care nu se justifică încadrarea într-un grad de handicap. Printre protestatari s-au aflat şi 23 de membri ai Asociaţiei Nevăzătorilor, Filiala Constanţa-Tulcea.
Nevăzătorii au depus la Guvern un memoriu în care au notat toate nemulţumirile. În afară de cea mai dureroasă doleanţă, cea referitoare la valoarea indemnizaţiei, ei au reclamat atitudinea ostilă a Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, faţă de persoanele cu diferite dizabilităţi, dar şi a organizaţiilor care le reprezintă drepturile . De asemenea, nevăzătorii au cerut acordarea de la buget a sumelor prevăzute pentru asociaţiile naţionale ale persoanelor cu handicap. „În situaţia actuală, de neacordare a sumelor de la buget, nu pot fi tipărite cărţi şi manuale în sistemul Braille, nu pot fi produse cărţile audio pentru nevăzători, nu sunt plătiţi interpreţii în limbaj mimico-gestual, afectând comunicarea persoanelor surde cu instituţiile publice, sunt blocate serviciile de accesibilitate, nu pot fi asigurate asistenţa tehnologică, asistenţa socială specializată, parteneriatul cu unităţile medicale de specialitate, fiind subminat, astfel, dreptul la muncă şi accesul la servicii al persoanelor cu handicap“, se arată în documentul depus la Guvern.
Potrivit lui Petru Pop Şpan, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Constanţa, valoarea indemnizaţiei pe care o primesc persoanele încadrate în gradul I de handicap este de 202 lei, iar pentr