„Povestea de succes“ s-a evaporat. Guvernul Filat II a picat, ieri, fiind demis cu votul a 54 de deputaţi - comunişti, democraţi, grupul socialiştilor şi neafiliaţii. Greu de crezut că foştii aliaţi se vor înţelege.
După două luni de acuzaţii dure, învinuiri, scandaluri cu miniştri anchetaţi penal, interceptări telefonice scurse în presă şi războaie mediatice, foştii parteneri de coaliţie i-au dat un vot de neîncredere şefului Guvernului, Vlad Filat şi, implicit, întregului Cabinet de miniştri. Indiferent de culoarea politică, deputaţii l-au criticat pe premierul demis pentru „corupţie, contrabandă, guvernare la telefon, haosul din ţară, dezastrul din economie şi eşuarea parcursului european“, dar şi pentru că a folosit incidentul de la vânătoarea din Pădurea Domnească în scop politic.
„Cu tunurile pe alianţă“
Chiar dacă nu au votat moţiunea comuniştilor, aleşii din Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu i-au reproşat multe şefului Guvernului şi i-au cerut să-şi dea benevol demisia.
„În 2009 şi 2010 s-a folosit de susţinerea colegilor din Alianţă, de încrederea partenerilor europeni, doar pentru a deveni un om cu putere absolută şi cu o avere considerabilă“, a mai afirmat liberalul. „Asta-i alianţă? Ăsta-i prim-ministru? Eu nu vreau să fiu complice. Domnule Filat, prezenţa dumneavoastră în fruntea Guvernului înseamnă moartea Alianţei“, a tunat Mihai Ghimpu. „Astea-s tunurile Rusiei, singura ţară care câştigă în urma acestei lupte“, a mai declarat liderul liberalilor. Democratul Adrian Candu i-a reproşat premierului Vlad Filat pasul făcut la 13 februarie, când a anunţat că PLDM părăseşte acordul de constituire al AIE, astfel punând în pericol integrarea europeană a Republicii Moldova. „Un vis pentru care luptă generaţii riscă să fie spulberat, printr-un act nesăbuit. Decizia a fost una personală, plină de ambiţii şi cu miros de rivalitate. O sing