Revocarea judecătorilor Ghica și Danileț din CSM, săptămâna trecută, a fost punc­tul culminant al unei campanii fără pre­cedent de șubrezire a organismului care ar trebui să garanteze in­dependența justiției. Po­zi­țiile ferme în favoarea sta­tului de drept, adoptate anul trecut, au adus CSM primele mențiuni pozitive în rapoartele de țară ale Comisiei Europene, la pa­chet cu ura politicienilor care și-au văzut zădărnicite planurile din vară, din ca­uză că o mână de oameni și de instituții nu s-au temut să le stea în cale. Au urmat campanii de denigrare la deja faimosul trust de presă controlat de domnul Voi­culescu, campanii care au săpat adânc la imaginea tuturor celor care au cutezat să se opună tăvălugului care dorea anularea statului de drept în România.

Scânteia care a aprins focul în justiție a fost alegerea unui procuror ca președinte al CSM. Politicienii USL s-au întrecut în a arăta de ce asta este inadmisibil – inclusiv ministrul Justiției, doamna Pivniceru, ne-a explicat că CSM se află sub ocupație. Am mai spus aici că alegerea unui procuror în fruntea CSM este la fel de legitimă ca ale­gerea unui judecător în aceeași funcție. Or­goliul nemăsurat al judecătorilor a fost punctul slab utilizat de maeștrii ma­ni­pu­lării pentru a declanșa procedurile de re­vocare.

Un singur detaliu a scăpat atenției or­ga­nizatorilor acestei mișcări: membrii CSM nu pot fi revocați decât dacă nu își în­deplinesc sau își îndeplinesc neco­res­pun­zător atribuţiile încredinţate. Așadar, ni­meni nu poate fi revocat din funcție pen­tru că nu mai este popular în sistem – da­că am accepta contrariul, ar însemna că CSM nu va mai putea lua niciodată decizii necesare, dar nepopulare în rândul ma­gistraților (de exemplu, sanc­ționarea unor magistrați) de teama re­vo­cării. De ase­me­nea, a vota pentru un can­didat sau pen­tru altul în cadrul pro­ce­du­rii de se­lec­ți