Scris de Alexandra Lăzureanu - CPECA Bihor, organizează şi în acest an, campania de prevenire antidrog numită „Prea rebel să fii condus.”
Astfel, în perioada ianuarie – iunie, Agenţia Naţională Antidrog implementează la nivel naţional prin structurile teritoriale (CPECA), această campanie, având ca scop conştientizarea, în principal a populaţiei de risc, cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani şi, în subsidiar, a populaţiei generale, în legătură cu riscurile consumului de droguri, precum şi informarea şi sensibilizarea acestei populaţiei referitor la serviciile comunitare de asistenţă integrată. Obiectivul general al campaniei îl reprezintă conştientizarea, asupra riscurilor consumului de droguri în general şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în special, precum şi asupra eficienţei strategiilor complementare de petrecere a timpului liber, prin implementarea unei campanii naţionale media şi de promovare a serviciilor oferite de sistemul naţional integrat de prevenire şi asistenţă a consumatorilor de droguri.Safe nights
Printre activităţile campaniei se numără şi organizarea de seri de tip „safe nights” în cluburile şi discotecile orădene. În acest context, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, au desfăşurat o activitate de tip „safe night” în cadrul unui cunoscut club din Oradea, constând în organizarea unui stand de informare în incinta clubului, oferirea de materiale promoţionale ale campaniei – afişe, broşuri, pliante, prezentarea spotului campaniei „Prea Rebel să fii condus!” precum şi informare cu privire la serviciile oferite în cadrul Centrului. „Aceste activităţi vor continua şi în alte cluburi des frecventate de orădeni” precizează reprezentanţii CPECA.