După ce gândul a prezentat cele 28 de erori din lista chiriaşilor RA-APPS făcută publică de premierul Victor Ponta în urmă cu o lună, Guvernul a trimis, ca răspuns, situaţia actualizată a fiecăruia dintre foştii demnitari sau consilieri rămaşi în locuinţele de serviciu după 16 ianuarie.
În 13 dintre aceste cazuri, RA-APPS îşi admite practic erorile, prin menţionarea în dreptul aceloraşi persoane a unor alte funcţii sau a retragerii acestora din posturile pe care Guvernul le dădea ca certe în ianuarie.
În două cazuri -cel al lui Ciprian Alic, fostul director APDRP şi cel al lui Ovidiu Ionescu, fost consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Economiei din Guvernul Ponta 1 - RA-APPS susţine că a solicitat instituţiilor informaţii actualizate, dar nu le-a primit. Aceleaşi instituţii au răspuns solicitărilor ulterioare ale gândul în câteva zile.
În alte 5 cazuri însă, informaţiile transmise de Guvern pe 4 martie se contrazic cu cele primite de gândul de la ministere. Astfel, RA-APPS susţine în continuare că cei cinci sunt încă în funcţie şi, ca urmare, au dreptul la locuinţele pe care le ocupă în continuare, în timp ce ministerele Mediului, Transporturilor şi Sănătăţii negă în scris acest lucru.
RĂSPUNSUL PRIMIT DE GÂNDUL DE LA RA-APPS
Demersul gândul a pornit după ce premierul Victor Ponta a făcut publică lista chiriaşilor RA-APPS care au primit locuinţe de serviciu de la stat în virtutea posturilor de conducere pe care le ocupă în Executiv. Astfel, am cerut tuturor instituţiilor menţionate în evidenţele Guvernului să precizeze dacă aceştia se mai aflau sau nu la data respectivă în funcţii. Diferenţa între lista lui Victor Ponta şi răspunsurile ministerelor sau ale autorităţilor centrale subordonate Guvernului este majoră: pe lista publicată pe 16 ianuarie de cabinetul primului-ministru cu clienţii RA-APPS care au locu