Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Politică dincolo de lozinci» sau Blaga președinte PDL

Publicat in Curierul de Valcea, marți 5 martie 2013 ·

Ieri, Vasile Blaga s-a aflat la Rm. Vâlcea pentru a-și susține moțiunea, cu care participă în competiția internă, de alegere a unui nou lider național al Partidului Democrat Liberal. Însoțit de Gheorghe Flutur și Raluca Turcan, Blaga s-a prezentat ca un lider care își dorește să țină partidul unit, fără lupte interne, o formațiune în care să conducă ordinea și disciplina. Are o misiune destul de grea, liderii națio­nali sunt deja divizați, directorii de deconcentrate susținuți odinioară de partid, când se afla la guvernare, au dispărut, sau au devenit „flori rare”. Dorel Jurcan, actualul președinte PDL Vâlcea, și-a manifestat direct susține­rea pentru Blaga și recunoaște, la fel ca și acesta din urmă, că rezultatele slabe obținute la ultimele alegeri au fost răspunsul la unele măsuri radi­cale, dar salvatoare luate pe timp de criză de guvernele conduse de Boc. Pe scurt, Blaga vrea un partid cu mem­bri care să se ridice prin muncă și loialitate de partid și nu să vină direct pe posturi de miniștri, se­cretari de stat sau directori de ins­ti­tuții. Cu moțiunea sa – România dreap­tă. PDL – Politica dincolo de lo­zinci – acesta vrea să atragă de par­tea sa membrii participanți la Con­ven­ția Națională a PDL, din 23 martie, pentru a-i acorda votul în unanimitate. Ieri, Vasile Blaga s-a aflat la Rm. Vâlcea pentru a-și susține moțiunea, cu care participă în competiția internă, de alegere a unui nou lider național al Partidului Democrat Liberal. Însoțit de Gheorghe Flutur și Raluca Turcan, Blaga s-a prezentat ca un lider care își dorește să țină partidul unit, fără lupte interne, o formațiune în care să conducă ordinea și disciplina. Are o misiune destul de grea, liderii națio­nali sunt deja divizați, directorii de deconcentrate susținuți odinioară de partid, când se afla la guvernare, au dispărut, sau au devenit „flori rare”. Dorel Jurcan, actualul președinte PDL Vâlcea, și

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum 58 minute
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 5 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°