IAȘI. Oamenii legii au aplicat, în doar câteva ore, sancțiuni ce au depășit valoarea de 10.000 de lei.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au menționat că, pe 4 martie, agenții din cadrul Biroului Rutier au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care au acest drept.
Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni, în valoare totală de 10.500 de lei, și au reținut 16 permise de conducere, pentru diverse abateri.
Agenții au precizat că Mircea B. (42 de ani), din comuna Grajduri, a condus un autoturism pe o stradă din municipiul Iaşi, iar, la trecerea pentru pietoni, nu a oprit și nu a acordat prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii. „Șoferul respectiv a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile“, a afirmat declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
IAȘI. Oamenii legii au aplicat, în doar câteva ore, sancțiuni ce au depășit valoarea de 10.000 de lei.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au menționat că, pe 4 martie, agenții din cadrul Biroului Rutier au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care au acest drept.
Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni, în valoare totală de 10.500 de lei, și au reținut 16 permise de conducere, pentru diverse abateri.
Agenții au precizat că Mircea B. (42 de ani), din comuna Grajduri, a condus un autoturism pe o stradă din municipiul Iaşi, iar, la trecerea pentru pietoni, nu a oprit și nu a acordat prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii. „Șoferul respectiv a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile“, a afirmat declara