De mai multă vreme tot stăm de vorbă cu baciul Pavel din Hălmagiu, om care a împlinit venerabila vârstă de 79 de ani şi care lucrează şi astăzi pământul mai abitir ca un flăcău. Numai că baciul Pavel n-ar prea vrea să-i dăm numele întreg la ziar şi nici să-i publicăm fotografia – Doamne păzeşte! – că n-are lipsă de „vorbe şi de gâlceve”, cum spune dumnealui. „Lasă, domnule Sida, că dacă nu-mi dai numele, iacă ţi-oi spune mai multe şi mai pe şleau. Chiar de suntem mai bătrâni, duminica, când ieşim de la Biserică, mai stăm şi noi de vorbă unii cu alţii, mai povestim despre una, despre alta, că doară suntem oameni nu marve, ferit-a Domnul. Uită dumneata, înainte de 1989 era mai mult tineret în comună şi mai multă armonie între oameni. Parcă şi mai multă omenie, dacă stau bine şi mă gândesc. Aici, la Hălmagiu, funcţionau mai multe instituţii publice şi întreprinderi, toţi oamenii având unde să muncească pe un ban de la stat. Femeile lucrau la Fabrica de Textile care aparţinea chiar de UTA de la Arad, la Fabrica de lapte şi pe la magazine, iar bărbaţii lucram la carierele de pe raza comunei, la mină sau la CFR. Ba veneau şi oameni din alte judeţe la noi, atâta era de mult de lucru. Dacă stăm să vorbim despre consilieri şi despre gospodărirea comunei, apoi înainte de 1989 erau deputaţi pe toate satele, fără nici un fel de indemnizaţie, care se ocupau de absolut toate problemele. Primăvara, cum e acuma, adunau oamenii şi-i scoteau la muncă patriotică. Fiecare îşi văruia pomii din faţa casei şi îşi curăţa şanţurile, că parcă îţi era mai mare ruşinea să nu stai şi tu în rând cu lumea. Porneam apoi pe păşuni şi le curăţam de bercuri şi de mărăcini, împrăştiam muşuroaiele şi azotam. Îţi era mai mare dragul să ieşi apoi cu animalele la păşunat, că peste tot era iarbă de-ţi venea s-o mânci de-a dreptul. Cine nu venea la munca patriotică sau nu-şi zugrăvea casa şi pomii de l