Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a doua victimă a ciobanului criminal a ieşit din comă

Publicat in Salajeanul, miercuri 6 martie 2013 ·

Bărbatul de 58 de ani, din Bacău, cioban la o turmă de oi aflată în transhumanţă prin Sălaj, care a fost zdrobit vineri, 1 martie, cu o bâtă de către un coleg de breaslă, a ieşit ieri din comă.

Cea de-a doua victimă a lui Traian Ilie M., ciobanul de 30 de ani din Sibiu care a omorât vineri seara un alt cioban, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Bacău, a ieşit ieri din comă. Acesta se afla, de vineri, în comă de gradul IV la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce fusese bătut măr, cu o bâtă, în timp ce dormea, de ciobanul criminal. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Codruţa Puşcaş, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, de loc din judeţul Bacău, a ieşit ieri din comă, este conştient şi stabil hemodinamic şi respirator. El a fost transferat la secţia de neurochirurgie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile sub supraveghere medicală.

Reamintim că vineri, 1 martie, în jurul orei 22.00, o stână din Cliţ, comuna Băbeni, a fost scena unei teribile crime. Din primele cercetări rezultă că tragicul eveniment ar fi avut loc pe fondul unor neînţelegeri mai vechi între cei patru ciobani care aveau grijă de oile unui sibian, dar şi din cauza consumului de alcool. Vineri seara, la stână au fost, se pare, doar trei din cei patru ciobani. După ce şi-au terminat treaba, cei trei s-au dus să se culce – doi dintre ei într-o colibă de la stână, iar al treilea – agresorul – pe nişte baloţi de paie de afară. La un moment dat, se pare că acesta s-a trezit, a luat o bâtă şi a intrat cu ea în coliba în care dormeau ceilalţi doi şi a dat cu ea, la nimereală, în bieţii ciobani. Pe unul dintre ei l-a desfigurat omorându-l pe loc, celălalt scăpând, din fericire, cu viaţă.

Bărbatul de 58 de ani, din Bacău, cioban la o turmă de oi aflată în transhumanţă prin Sălaj, care a fost zdrobit vineri, 1 mart

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 35 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 3 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 3 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

SuperLiga: S-a stabilit programul sezonului regulat 2025-2026. Campioana FCSB începe acasă, cu Hermannstadt

HotNews acum o ora
Calendarul competiţional pentru noua ediţie a SuperLigii României, sezonul 2025-2026, s-a stabilit miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul LPF. Campioana FCSB va începe sezonul acasă cu Hermannstadt. În etapa a doua are loc con

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum 52 minute
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Alerte cod portocaliu și galben de caniculă pentru mare parte din țară, inclusiv la București. Temperaturi de 40 de grade și noapte tropicală

HotNews acum 7 ore
Cea mai mare parte a ţării se află miercuri sub atenţionare cod galben de caniculă emisă de ANM, valabilă până mâine dimineață, la ora 10.00. De joi dimineaţă intră în vigoare noi avertizări de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 40 de grade.

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Iranul recunoaște că instalațiile sale nucleare au fost „grav avariate” în urma bombardamentului SUA

HotNews acum 2 ore
Iranul, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, spune că loviturile americane din weekend au provocat daune semnificative instalațiilor sale nucleare, transmite Al Jazeera, citată de Reuters. „Instalațiile noast

„De la avion de linie la navetă spațială”. Proprietarul Lidl și Kaufland preia 70% din lanțul românesc de supermarketuri La Cocoș

HotNews acum 35 minute
Grupul german Schwarz, care deține lanțurile de hypermarketuri Lidl și Kaufland, intenționează să cumpere majoritar firma românească La Cocoș, potrivit unui comunicat oficial transmis, miercuri, de cumpărător, publicației StartupCafe. Citește mai de

Vremea

București
acum

35°
mie.

18°/35°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

32°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

35°
mie.

17°/35°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°