Echipa orădeană de baschet masculin CSM a obţinut luni seară o victorie reconfortantă în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga Naţională.
Evoluând în Arena "Antonio Alexe", elevii antrenorului Cristian Achim au învins la o diferenţă de 53 de puncte în faţa constănţenilor de la Farul, o echipă antrenată de legendarul Costel Cernat.
Partida a început bine pentru orădeni, care după 10 minute conduceau deja cu 24-15.
Concentrarea şi determinarea s-a văzut la gazde şi în sfertul II, când au înscris şi mai multe puncte, 28, şi au primit doar 13. Astfel, s-a intrat în pauza mare cu scorul de 52-28 pentru orădeni.
Spre deosebire de alte jocuri, în sfertul III, CSM nu a redus motoarele şi a marcat 25 de puncte, primind în schimb numai 10.
Deşi pe final de joc, antrenorul Cristian Achim i-a trimis în teren pe tinerii Hora, Ciordaş sau Paşca, orădenii s-au descurcat admirabil şi-n ultimul sfert, pe care l-au câştigat cu 20-6. Astfel, cu rezultatul final de 97-44, CSM Oradea a obţinut a 21-a victorie din actuala ediţie de campionat şi şi-a consolidat poziţia de lider, mai cu seamă cu cât şi echipa de pe locul II, SCM U Craiova a pierdut în această rundă.
De precizat că în lotul celor două formaţii au fost câteva absenţe. Dacă CSM Oradea a jucat fără Sasha Topchov, Farul Constanţa nu a putut conta pe serviciile lui Angel Santana, Nenad Tomesevic, Dragan Petronic şi Ivo Hoger.
La orădeni, toţi jucătorii şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, cele mai multe reuşite avându-le însă, oarecum surprinzător, Laszlo Lazar, 15.
"A fost o victorie mult mai uşoară decât mă aşteptam şi prin prisma faptului că adversarul a jucat fără trei jucători de bază, doi dintre ei titulari. Se pare că acest lucru şi-a pus amprenta mai mult decât m-aş fi aşteptat. Trebuie să reamintesc că această echipă a învins Mediaş şi Rovinari în configuraţie completă. D