Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul spre Miculeşti, mărul discordiei dintre Călinoiu şi Bucurescu

Publicat in Pandurul, miercuri 6 martie 2013 ·

Drumul care leagă comuna Slivileşti de municipiul Motru, distrus aproape în totalitate din cauza activităţii Complexului Energetic Oltenia, a dat naştere unor discuţii contradictorii între primarul Sorin Bucurescu şi preşedintele Consiliului Judeţean. În timp ce edilul local îl acuză pe Călinoiu de faptul că nu face demersuri pentru repararea acestuia, şeful judeţului îi recomandă „să facă mai puţină gălăgie şi mai multă treabă”

Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, este nemulţumit din cauză că şefii judeţului şi conducerea Complexului Energetic Oltenia nu au luat nici o măsură pentru a repara drumul spre Miculeşti distrus aproape în totalitate de activitatea minieră. Ba mai mult, acesta este convins că nu a fost trecut nici măcar pe lista obiectivelor importante ce trebuie realizate în acest an. Bucurescu acuză autorităţile judeţene de faptul că nu se implică în lucrările de reparaţii ale drumului Miculeşti-Ploştina. „Am făcut foarte multe adrese atât către conducerea Complexului Energetic Oltenia cât şi către Divizia Minieră întrucât acest drum este distrus în proporţie de 80%. Nimeni nu a făcut absolut nimic pentru repararea drumului. Este unul dintre obiectivele cele mai importante care trebuie rezolvate în acest an, însă acum îmi dau seama că e greu de realizat pentru că factorii de decizie din judeţul Gorj nu doresc să se implice”, a declarat Sorin Bucurescu. Acesta a reamintit că a fost permisă haldarea în satul Ştiucani, cu condiţia refacerii drumului. Bucurescu a făcut referiri şi la politică, spunând nu va mai face niciodată campanie vreunei persoane, indiferent de la partid vine şi ce promisiuni face. „Am de gând ca niciodată în viaţa mea să nu mai merg cu cineva de mână pe la porţile oamenilor pentru a-i convinge să voteze persoana respectivă, indiferent de la partid vine şi ce promisiuni face. Sper ca ultima mea greşeală să fi fost cea

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 18 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 15 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 13 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum o ora
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°