Primul-ministru Victor Ponta a declarat luni că nu există cele şapte state despre care preşedintele Traian Băsescu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că s-ar fi opus aderării României la spaţiul Schengen.
“Nu aveţi cum să ştiţi despre ceva ce nu există. Nu aveţi cum să ştiţi nici măcar de două (state – n.r.) pentru că atunci când vorbim de poziţia unor ţări ale Uniunii Europene nu putem să vorbim aşa după bârfe sau de la colţul străzii. Vă rog să remarcaţi că eu ştiam neoficial despre o anumită reţinere a Germaniei, nu am vorbit niciodată de acest lucru public, nici ministrul de Externe, până când ministrul de Interne german nu şi-a spus o poziţie oficială. (…) Povestea asta cu şapte state, nu ştiu şi va fi greu de dumirit la cine se referă preşedintele că poate să spună şi mă bucur că nu le individualizează. Eram într-o situaţie ridicolă”, a afirmat Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a spus că atunci când se vorbeşte despre lucruri importante pentru România se ajunge iar la bârfe şi la “datul la gioale” românesc. “Vreau să precizez un lucru foarte clar: nu avem niciun fel de poziţie din partea niciunui alt stat membru care să spună că ar utiliza dreptul de veto împotriva ţării noastre. Germania este singura care şi-a exprimat această intenţie, iar Olanda a spus că nu are încă o poziţie finalizată. Probabil, dacă s-ar pune problema unui vot, probabil că Germania nu ar rămâne singură, probabil că ar veni şi Olanda, însă decizia privind intrarea în Schengen nu se ia prin majoritate, nici măcar calificată. Un singur membru – Germania – poate să blocheze, de aceea şi ministrul german de Interne a spus veto. Nu spui veto când ai o majoritate, ci spui veto când eşti singurul care te opui”, a precizat premierul.
El a susţinut că “oficiosul dlui preşedinte Băsescu şi al Cotrocenilor” ar fi găsit cele şase state şi “surpriză