Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Robert Turcescu despre Eurovision: „Nu sunt un personaj născut în televizor, nu le fac pe plac celor care vor să mă vadă sobru în permanenţă“

Publicat in Adevarul, marți 5 martie 2013 ·

Realizatorul TV spune că participarea la Eurovision, alături de trupa casa Presei, i-a arătat adevărata faţă a societăţii româneşti. Pe de altă parte, Robert Turcescu este mulţumit că a avut parte de susţinerea publicului

Pentru Robert Turcescu, muzica nu mai e doar un hobby. E o pasiune concretizată în trupa Casa Presei, proiect care există deja de doi ani şi în care mai activează George Vila, Gabriel Basarabescu, Radu Cartianu, Alina Crişan şi Alexandru Dăscăloiu. Şi-au „testat“ piesele în sala de repetiţii, în concerte, iar acum testează marea „grădină“ a Eurovisionului. Fără patimi şi fără a face din câştigarea concursului o miză, după cum mărturiseşte jurnalistul, care nu se mai teme să expună, prin muzică sa, o latură ludică pe care publicul o cunoaşte mai puţin.

„Adevărul“: Aţi ajuns în finala Selecţiei Naţionale. Vă aşteptaţi?

Robert Turcescu: Ne-am dorit, evident, să ajungem în finală. La un moment dat ne-am gândit ce-am fi făcut dacă nu am fi trecut de preselecţie, Atunci ar fi fost un mare semn de întrebare pentru noi. Dar totul a decurs bine. Proiectul este unul aşezat – Casa Presei există deja de doi ani de zile – aşa că ne-am comportat firesc. N-am venit cu o piesă compusă special pentru Eurovision, melodia „Un refren“ face parte din repertoriul nostru. Calificarea în finală ne-a surprins în mod foarte plăcut, în primul rând pentru că am văzut o mare susţinere din partea publicului.

Aşa este, aţi stat foarte bine la televoting.

Da, am avut cam şase mii de voturi. Însă rezultatele oficiale vor fi făcute publice după finală. Nu ne venea să credem, a fost o emoţie extrem de intensă. Eu am avut şi o satisfacţie personală. Am fost însoţit de fetiţa mea la semifinală şi eram foarte atent la stările ei. Pentru un părinte e un moment de graţie atunci când copilul lui e martor la o astfel de victorie.

Credeţi că susţine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°