Veteranii din municipiul Zalău, dar şi femeile şi seniorii din PSD au avut parte, ieri, de o surpriză plăcută. Aceştia au fost sărbătoriţi într-un cadru restrâns, la un restaurant din oraş.
Evenimentul intitulat sugestiv „Mărţişorul veteranilor” a fost organizat de către Organizaţia Municipală a Partidului Social Democrat Zalău şi se află la cea de-a doua ediţie. Prima ediţie a evenimentului a avut loc anul trecut şi a fost organizată cu sprijinul femeilor social democrate, organizaţie al cărui preşedinte este Daniela Coţa. În deschiderea evenimentului, Daniela Coţa, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Sălaj, a declarat că se bucură că şi în acest an Organizaţia Municipală a PSD a reuşit să îi sărbătorească pe veterani şi pe colegele şi colegii seniori din partid, urându-le cu această ocazie, tuturor celor prezenţi, să aibă parte de o primăvară frumoasă şi de multă sănătate. Cuvinte de laudă la adresa organizatorilor a avut şi Victor Hălmăjan, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Seniorilor PSD, care a recitat şi o poezie în cinstea veteranilor de război. Evenimentul a continuat cu mesaje transmise de alţi participanţi la eveniment, mesaje printre care s-a aflat şi cel al senatorului PSD Gheorghe Pop.
Veteranii din municipiul Zalău, dar şi femeile şi seniorii din PSD au avut parte, ieri, de o surpriză plăcută. Aceştia au fost sărbătoriţi într-un cadru restrâns, la un restaurant din oraş.
Evenimentul intitulat sugestiv „Mărţişorul veteranilor” a fost organizat de către Organizaţia Municipală a Partidului Social Democrat Zalău şi se află la cea de-a doua ediţie. Prima ediţie a evenimentului a avut loc anul trecut şi a fost organizată cu sprijinul femeilor social democrate, organizaţie al cărui preşedinte este Daniela Coţa. În deschiderea evenimentului, Daniela Coţa, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Sălaj, a declara